Reunirea Națională, partidul de extremă dreapta care a câștigat primul tur al alegerilor parlamentare franceze, consideră că seria de numiri ratificate de președintele Emmanuel Macron în ultimul consiliu de miniștri au fost menite „să îl împiedice pe Jordan Bardella să guverneze țara așa cum dorește”, relatează AFP și Le Monde.
Cu doar cinci zile rămase până la al doilea tur de scrutin, tensiunile sunt tot mai mari între RN și tabăra prezidențială. Marine Le Pen l-a acuzat pe președintele Emmanuel Macron, marți, că a pus în operă „o lovitură de stat administrativă”, o aluzie la seria de numiri făcute de șeful statului.
„Este o formă de lovitură de stat administrativă”, a declarat Marine Le Pen, proaspăt realeasă parlamentară a Franței, care a invocat „zvonurile” și s-a arătat de părere că șeful statului încearcă „să contracareze votul electoratului, rezultatul alegerilor, prin numirea de oameni, astfel încât aceștia să împiedice, în cadrul statului, capacitatea de a conduce politica pe care o doresc francezii”.
Ultimul consiliu de miniștri de dinaintea alegerilor parlamentare a avut loc pe 26 iunie, iar cu această ocazie Palatul Elysee a demarat un val amplu de numiri de oficiali de rang înalt. Este vorba despre funcțiile de guvernator militar al Parisului, șef al statului major al forțelor aeriene, director pentru afaceri europene în cadrul Ministerului de externe, precum și trei poziții de ambasador.
Totodată, pe 27 iunie, președintele Macron anunța la Bruxelles că își dorește încă un mandat de comisar european pentru Thierry Breton.
În plus, fostul ministru Olivier Klein a fost numit rector al Academiei din Strasbourg.
Marine Le Pen susține că „obiectivul” acestor numiri este „să îl împiedice pe Jordan Bardella să guverneze țara așa cum dorește” în eventualitatea în care RN obține majoritatea după al doilea tur al alegerilor parlamentare franceze.
Le Pen spune că, dacă va câștiga puterea, RN va inversa aceste numiri „astfel încât să poată guverna”.