Flota rusă a fost îndepărtată la peste 100 kilometri de coasta ucraineană a Mării Negre, unde de mai bine de o săptămână navele din Rusia efectuează o blocadă navală, a anunțat luni Marina ucraineană conform agenţiei EFE.
„Ca rezultat al acţiunilor noastre intense pentru a învinge forţele navale inamice, grupul de nave de război al Flotei Federaţiei Ruse în Marea Neagră a fost împins înapoi la o distanţă de peste 100 de kilometri de coasta ucraineană”, potrivit serviciului de presă al comandamentului naval al forţelor armate din Ucraina, relatează Ukrinform.
„Încercând să recâştige controlul asupra părţii de nord-vest a Mării Negre, inamicul a fost forţat să-şi schimbe tactica: a desfăşurat sisteme de rachete Bal şi Bastion în Crimeea şi în regiunea Herson şi a redislocat forţe suplimentare în Insula Şerpilor”, pe care armata rusă a ocupat-o, menţionează comandamentul naval ucrainean.
La data de 1 iunie purtătorul de cuvânt al Comandamentului operaţional Sud al armatei din Ucraina, Vladislav Nazarov a declarat că ocupanții din Rusia au efectuat staţii de război electronic şi alte echipamente în Insula Şerpilor, precum și sisteme de rachete moderne, conform publicaţiei Zerkalo nedeli, relatează Agerpres.
„Grupul de aproximativ 30 de nave şi submarine ale Federaţiei Ruse continuă să blocheze navigaţia civilă”, a declarat Ministerul ucrainean al Apărării pe contul său din Telegram.
„Am privat Flota rusă din Marea Neagră de controlul total asupra părţii de nord-vest a acestor ape, devenită o zonă gri”, a declarat Comandamentul naval ucrainean.
Conform Ucrainei „ameninţarea cu rachete ruseşti dinspre mare rămâne”, iar navele din Rusia continuă să „blocheze navigaţia civilă” în locurile menționate.
Forțele ucrainene au anunțat că au reuşit să scufunde mai multe nave din Rusia de la începutul conflictului. Printre acestea se află crucişătorul Moscova, nava amiral a flotei ruse din Marea Neagră, conform Digi24.ro.