Marin Gherman, jurnalist din Cernăuți: O înfrângere în acest război înseamnă începutul sfârșitului erei lui Putin / Am trăit prea mult în iluzii privind Rusia. Asta ne-a împiedicat să anticipăm războiul (VIDEO)

Marin Gherman, jurnalist din Cernăuți: O înfrângere în acest război înseamnă începutul sfârșitului erei lui Putin / Am trăit prea mult în iluzii privind Rusia. Asta ne-a împiedicat să anticipăm războiul (VIDEO)
Marin Gherman, analist politic din Cernăuți, a vorbit, pentru B1 TV, despre războiul declanșat de Rusia în Ucraina.

Marin Gherman, analist politic din Cernăuți, a susținut vineri, pe B1 TV, că pentru regimul Putin este extrem de important să obțină o victorie cât de mică în războiul pe care l-a declanșat în Ucraina, căci o înfrângere ar însemna începutul sfârșitului său. Gherman a mai spus că ucrainenii sunt bucuroși de rezistența armatei lor. Totuși, la Kiev e o mare temere că Rusia va ajunge să folosească și arme interzise împotriva lor. Scenariul nu e exclus. „Nu trebuie să trăim în iluzii, am trăit prea mult în iluzii în ultimii ani, încercând să încadrăm cumva Rusia într-o logică occidentală”, a explicat jurnalistul.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Gherman: Mulți ani am trăit în iluzii în ceea ce privește comportamentul Rusiei

Avem „pe de o parte o Rusie care, prin narațiunile sale, arată că totul e sub control, o victorie care o așteaptă, și un Kiev care înregistrează succese în ce privește rezistența. Ar trebui toate aceste relatări să le analizăm la rece. E o cotitură că așa a spus Zelenski (președintele Ucrainei).

Ucrainenii cu adevărat se bucură și sunt uimiți de rezistența armatei ucrainene – nimeni nu s-a așteptat – o rezistență bazată pe concepte ideologice, pe un patriotism aparte, pe o necesitate de a se opune. E o cotitură dorită în primul rând de Kiev, nu și văzută de Kiev, e dorită și așa s-a convins Kievul.

Temerea Kievului e că Rusia ar putea utiliza alte tipuri de armament interzis.

Nu trebuie să trăim în iluzii, am trăit prea mult în iluzii în ultimii ani, încercând să încadrăm cumva Rusia într-o logică occidentală. Deseori încercăm Rusia s-o punem într-un corset și s-o vedem că joacă după anumite reguli. Asta ne-a deranjat foarte mult să prognozăm un război”, a explicat Marin Gherman.

Gherman: Pentru Putin e totul sau nimic. Moscova are nevoie de o victorie, fie și mimată

„Nu ne putem aștepta la o oprire a războiului în viitorul apropiat, pentru că cert e că o înfrângere mică sau mare în acest război înseamnă începutul sfârșitului erei lui Putin. De fapt deja ne aflăm la începutul acestei ere, însă fără o mică sau mare victorie, de dorit mare, Moscova nu va reuși niciodată să se întoarcă acasă victorioasă sau măcar să mimeze un act de victorie, inclusiv în contextul problemelor economice enorme care apar în Rusia, cu bancomate, cu ruble, probleme enorme. Ele par la un moment dat invizibile, dar se vor acumula.

Rusia e ca la un joc de poker – totul sau nimic. Se alege în continuare totul. Acum e în viziunea Kremlinului o șansă de a se recupera ce s-a pierdut din fostul, gloriosul imperiu al Rusiei”, a mai afirmat jurnalistul Marin Gherman.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:11 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după centralizarea voturilor din 99,91% din secţii: Călin Georgescu și Elena Lasconi, în turul 2. Candidata USR l-a depășit pe Ciolacu (PSD)
09:02 - Votarea în diaspora pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat. Românii din diaspora l-au ales pe Călin Georgescu
08:58 - Ce vor face marii învinși de la alegerile prezidențiale? Ciucă este așteptat să își dea demisia de la șefia PNL, iar Geoană a anunțat că se retrage din politică
08:50 - „Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online, după ce Călin Georgescu a produs surpriza prezidențialelor. „S-au documentat după ce au votat, ca să știe ce-au făcut”
08:43 - Tinerii au ieșit la vot. S-au format cozi la care au stat câteva ore
08:25 - Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor. Este ultranaționalist și contra NATO
08:20 - Diana Șoșoacă, mesaj dur în urma rezultatelor parțiale la alegerile prezidențiale: „Trebuie să ieșim în stradă, să-i dăm jos. Nici acum nu ieșiți, măi?”
07:51 - Gelu Duminică, despre ascensiunea lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale: „Lucrurile vor arăta și mai rău. Pentru noi și pentru toți cei care ne urmează”
07:33 - Nicolae Ciucă, despre rezultatul alegerilor prezidențiale: „Este un eșec pe care trebuie să îl asumăm cu toții, începând cu mine și cu toată echipa de conducere a partidului”
00:35 - George Simion și-a recunoscut înfrângerea: „I-am transmis felicitări domnului Georgescu. Vom susține în turul 2 pe oricine intră acolo şi nu e Ciolacu”