Marile puteri au început negocierile pentru semnarea unui acord istoric asupra dosarului nuclear iranian
Miniștrii de Externe din China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite și Germania au început la Viena negocierile pentru a se ajunge la un acord în privința dosarului nuclear iranian, informează AFP, citată de Mediafax. Cele șase state vor ca Iranul să limiteze drastic programul nuclear ce poate face posibilă dotarea Teheranului cu arme nucleare.
Acordul la care ar trebui să se ajungă are la bază un acord-cadru încheiat în aprilie în Elveția. Potrivit acestuia, Iranul se angajează să reducă cu peste două treimi numărul centrifugelor, care pot produce combustibil nuclear sau nucleul unei bombe nucleare, să-şi reducă stocurile de uraniu şi să modifice reactorul de la Arak. În schimb, cele șase state sunt dispuse să anuleze sancțiunile care i-au fost impuse Iranului.
„În ultimele zile am înregistrat progrese reale, dar vreau să fiu absolut clar pentru toată lumea, nu ne aflăm încă acolo unde avem nevoie să fim în privinţa mai multora dintre problemele cele mai dificile”, a declarat Secretarul de Stat american John Kerry, după mai multe întrevederi cu ministrul iranian de Externe Javad Zarif.
Finalizarea acordului a fost întârziată de lipsa unui punct comun în ceea ce privește ritmul şi calendarul anulării sancţiunilor, viitoarele capacităţi ale Iranului de a produce echipament nuclear şi un acces sporit al ONU, inclusiv la eventuale baze militare, în Iran.
Ajungerea la un acord va pune punct unui impas de 13 ani.