Maria Zaharova: „Adevărata amenințare la adresa neutralității Republicii Moldova nu este Rusia, ci Occidentul”
Reprezentanta oficială a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, susține că amenințarea la adresa neutralității Republicii Moldova nu este Rusia, ci Occidentul.
Zaharova, amenință autoritățile de la Chișinău
Totodată, Zaharova a menționat că unii deputați PAS ( n.r. partidul Maiei Sandu) „îndeamnă în Parlament să se declare Rusia „stat terorist”. „Desigur, noi fixăm astfel de declarații antirusești și ele nu vor rămâne fără o reacție”, a spus purtătorea de cuvant, scrie tass.
„Urmărim cu îngrijorare cum evoluează situația din Republica Moldova, care ne este apropiată din punct de vedere istoric, acolo continuă protestele a mii de oameni nemulțumiți de politica conducerii țării. Din păcate, evenimentele menționate sunt însoțite de o escaladare a retoricii antirusești din partea oficialilor țării și aceasta deja este la limita rusofobiei.
S-a ajuns chiar la punctul în care unii deputați din partidul de guvernământ ‘Partidul Acțiune și Solidaritate’ îndeamnă în Parlament să se declare Rusia „stat terorist”. Desigur, noi fixăm astfel de declarații antirusești și, desigur, ele nu vor rămâne fără o reacție”, a spus Zaharova.
Amenințare la adresa neutralității Republicii Moldova
Zaharova a menționat că amenințarea la adresa neutralității Moldovei nu este Federația Rusă, ci Occidentul: „Aș vrea să repet, adevărata amenințare la adresa neutralității Republicii Moldova nu este Rusia, ci asistența militară și militaro-tehnică occidentală, al cărei scop real este să asigure interesele Occidentului însuși, nu securitatea Moldovei. Cred că manevra armatei SUA în imediata vecinătate a Moldovei este o dovadă suplimentară în acest sens”, relatează unimedia.