Marea Britanie: Zborurile vor fi întârziate luni pe aeroportul Heathrow din cauza protestelor
Un grup de activiști au intrat pe pista de aterizare din nord a aeroportului Heathrow un protează împotriva posibilei extinderi a acestuia. Reprezentanții aeroportului au avertizat că luni unele zboruri vor fi întârziate sau anulate.
„Ambele piste sunt deschise, deși se vor înregistra întârzieri și câteva anulări de zboruri”, spun aceștia.
În luna iulie, aeroportul din Londra a fost selectat ca locație pentru o nouă pistă de aterizare în sud-estul țării, lucru care a provocat proteste din partea unor localnici și a unor organizații de protecție a mediului care se opun extinderii, scrie Agerpres.
În ceea ce privește protestul, conducerea a dat asigurări că lucrează cu poliția pentru a rezolva incidentul.
„Ambele piste de aterizare sunt deschise, deși vor exista întârzieri. Ne cerem scuze pasagerilor! Prioritatea noastră o reprezintă funcționarea aeroportului în siguranță”, au anunțat reprezentanții aeroportului.