Marea Britanie, vizată de un atentat: Islamiștii plănuiau să atace membrii unei organizații de extremă-dreapta

Marea Britanie, vizată de un atentat: Islamiștii plănuiau să atace membrii unei organizații de extremă-dreapta
Șase islamişti au recunoscut că au planificat un atentat care viza reuniunea unei organizaţii de extremă-dreapta din Marea Britanie, complot care datează din iunie 2012, dar pe care nu l-au mai realizat deoarece...

Șase islamişti au recunoscut că au planificat un atentat care viza reuniunea unei organizaţii de extremă-dreapta din Marea Britanie, complot care datează din iunie 2012, dar pe care nu l-au mai realizat deoarece ar fi ajuns prea târziu, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Jewel Uddin, Omar Mohammed Khan, Mohammed Hasseen, Anzal Hussain, Mohammed Saud şi Zohaib Ahmed şi-au recunoscut vinovăţia în faţa unui tribunal londonez. Sentinţa va fi pronunţată pe 6 iunie.

Ei plănuiau să comită un atac la reuniunea organizaţiei de extremă-dreapta English Defence League, desfăşurată în 2012 la Dewsburz, în nordul Marii Britanii. La reuniune au participat aproximativ 750 de persoane.

Inculpaţii aduseseră la locul reuniunii arme de foc, săbii, cuţite şi o bombă artizanală.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`