Marea Britanie: Un islamist a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce a încercat să decapiteze o persoană la Londra

Publicat: 01 08. 2016, 17:53
Foto: rjrnewsonline.com

Un islamist a fost condamnat luni la închisoare pe viață de justiția britanică, după ce a fost găsit vinovat de tentativă de crimă prin decapitare, informează Le Figaro.

Muhaydin Mire, un bărbat în vârstă de 30 de ani de origine somaleză, a încercat să comită atacul într-o stație de metrou de la Londra, ca răzbunare pentru conflictul din Siria.

"A fost vorba de tentativa de omorâre a unui om nevinovat din motive ideologice, prin decapitare, pentru un impact maxim", a declarat judecătorul.

Totul s-a întâmplat pe 5 decembrie 2015, când islamistul a atacat două persoane, la intrarea în staţia de metrou Leytonstone, din estul Capitalei britanice.