Presiunile cresc pe Marea Britanie să deschidă mai repede negocierile ce vor duce la ieșirea sa din Uniunea Europeană, informează Press Association, citată de Daily Mail.
Anunțându-și vineri demisia, premierul David Cameron a susținut că va lăsa în seama succesorului său declanșarea procesului prevăzut în Articolul 50.
Totuși, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a susținut că această amânare ”nu are niciun sens”, afirmația sa fiind susținută de șefii diplomațiilor celor șase state fondatoare.
Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a declarat că negocierile trebuie să înceapă ”cât mai curând posibil”, iar omologul său francez, Jean-Marc Ayrault, a fost de acord că există ”o anumită urgență … astfel încât să nu existe o perioadă de incertitudini, cu anumite consecințe financiare și politice”.
Juncker a mai spus că plecare britanicilor ”nu este un divorț amiabil”, iar discuțiile ar trebui să înceapă imediat pentru încheierea a ceea ce ”oricum nu a fost vreo mare poveste de dragoste”.
Mai mult, Francois Villeroy de Galhau, guvernatorul Băncii Naţionale a Franţei şi reprezentantul Franţei în Consiliul de conducere a Băncii Centrale Europene, a susținut că normal ar fi ca zona financiară a Londrei să nu mai găzduiască instituții ale blocului comunitar.
Pe de altă parte, mișcarea pro-Brexit nu se grăbește să inițieze procedura de ieșire a Marii Britanii din UE.
Matthew Elliott, şeful campaniei pentru părăsirea UE, consideră că întâi ar trebui să aibă loc negocieri informale privind relația post-Brexit cu UE.
"Practic, vor trebui stabilite toate aspectele privind contribuţia noastră la UE, când se încheie aceasta; va fi inclus şi accesul pe piaţa unică, statutul anumitor acorduri privind extrădarea şi alte nenumărate aspecte", a explicat acesta.