Marea Britanie: Reuniune de criză, după ce Statul Islamic a amenințat cu executarea unui ostatic britanic

Marea Britanie: Reuniune de criză, după ce Statul Islamic a amenințat cu executarea unui ostatic britanic
Foto: telegraph.co.uk

O reuniune interministerială de criză a fost convocată, miercuri dimineață, de premierul britanic David Cameron, după ce Statul Islamic a amenințat cu executarea unui cetățean britanic, relatează AFP.

Reuniunea comitetului Cobra, desemnat să răspundă de situaţiile de urgenţă, ar urma să se refere la cetăţeanul britanic deţinut ostatic de SI şi identificat drept David Cawthorne Haines.

Marți, extremiștii din cadrul grupării Stat Islamic au revendicat executarea prin decapitare a lui Steven Sotloff, într-o înregistrare video care a provocat „repulsia” occidentalilor.

În această înregistrare video intitulată „Al doilea mesaj către America”, poate fi văzut jurnalistul, în genunchi, îmbrăcat într-o bluză portocalie. Lângă el, în picioare, un bărbat cu faţa acoperită, îmbrăcat în negru şi înarmat cu un cuţit condamnă intervenţia Statelor Unite în Irak şi duce arma la gâtul jurnalistului în vârstă de 31 de ani.

Bărbatul, care vorbeşte cu accent londonez, prezintă apoi un alt ostatic, un britanic, şi ameninţă că îl va executa.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)