Marea Britanie: Patru morți în urma unui incendiu la o rafinărie de petrol

Marea Britanie: Patru morți în urma unui incendiu la o rafinărie de petrol

Patru persoane au murit într-un incendiu urmat de explozii care au avut loc la o rafinărie din Țara Galilor, a anunțat poliția locală, relatează BBC.

Explozia s-a produs la rafinăria Chevron în jurul orei 18:22 (20:22, ora României).

Potrivit lui Gwyn Thomas, membru al serviciilor de intervenție, o cuvă de stocare de 730 de metri cubi a explodat în timpul lucrărilor de mentenanță.

De asemenea, Thomas a descris incidentul ca fiind unul „tragic” și a declarat că „funcționarii poliției informează familiile și le vor asista în aceste momente dureroase”, citat de BBC.

Serviciul de pompieri a anunțat că la stingerea incendiului au intervenit 50 de pompieri, care au reușit să stingă focul într-o jumătate de oră, securizând ulterior locul, astfel încât poliția să poată începe investigațiile.

La ora transmiterii acestei știri o anchetă a fost demarată privind accidentul.

„Putem să confirmăm că orice fel de materiii proiectate în atmosferă au fost imediat dispersate și nu prezintă niciun fel de risc pentru sănătate”, a precizat un reprezentat al pompierilor, Chris Davies.

Unul dintre bărbații răniți a fost transportat cu un elicopter la spitalul Morriston cu multiple arsuri pe corp, însă cadrele medicale nu au oferit alte detalii privind starea de sănătate a acestuia.

 În momentul acesta nu se poate afla cauza exploziei, potrivit sursei precizate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:39 - Lasconi: Am credit și până în 2037 trebuie să plătesc. Voi fi primul preşedinte al României cu credit la bancă. Trăiesc ca oricare român
23:30 - Papa Francisc a decis să renunțe la o parte dintre vechile ritualuri funerare. Cum își dorește să fie înmormântat Suveranul Pontif
23:27 - O fetiță a fost bătută de mama ei cu un prelungitor. Cine a raportat cazul
23:18 - Ciucă: Aţi văzut câtă disperare? Eu, care n-am fost în politică, am devenit inamicul numărul 1. Cei care mă atacă nu au decât, eu mă duc acăsică şi pun capul liniştit pe pernă
22:59 - Preparatele moderne și tradiționale la Târgul de Crăciun din Sibiu. Cât costă ciocolata Dubai
22:55 - Ciolacu: Mînzatu a fost validată ca vicepreşedinte al Comisiei Europene. Din păcate, unii din țară au uitat că la Bruxelles suntem toți români, că trebuie să tragem pentru România indiferent de ideologie
22:34 - O specie de prădător, fără dușmani naturali, face prăpăd în Delta Dunării. Localnicii sunt devastați de pierderile suferite
22:26 - Alarma dată de un bărbat din Ploiești duupă ce vecinii nu au răspuns la ușă. Ce au găsit polițiștii
22:25 - Drulă, despre vila pentru Iohannis: Are 1.200 mp. Cine locuiește în 1.200 mp?? Iar renovarea costă 9 milioane de euro, aproape cât tot bugetul RAAPPS pe un an (VIDEO)
22:06 - Ce spune Traian Băsescu despre amenințările nucleare ale Rusiei. „Ei sunt conștienți că vor primi o armă nucleară ca lovitură împotriva lor”