Externe
Lordul englez John Sewell a fost obligat să demisioneze din postul de vicelider al Camerei Lorzilor după ce a fost surprins în timp ce priza cocaină, în prezenţa a două prostituate.
În vârstă de 69 de ani, John Sewell era responsabil cu respectarea standardelor Camerei Lorzilor, în special în timpul ceremoniilor la care participă şi regina Elisabeta a II-a.
Cu câteva zile înainte de apariţia fotografiilor care l-au surprins în ipostaze șocante, lordul Sewell a primit atribuţii sporite prin care îi putea pedepsi pe colegii săi care nu respectau regulamentele şi pătau imaginea Camerei Lorzilor, potrivit Digi 24.