Marea Britanie: Cetățenii UE stabiliți în UK trebuie să fie înregistrați pentru reglementarea statului lor post-Brexit! Ce spune Guvernul

Publicat: 21 06. 2017, 13:13
Foto: Daily Express

În Marea Britanie se pregătește procesul de înregistrare a aproximativ trei milioane de oameni din UE care trăiesc în UK. Conform liderilor guvernului, aceasta este primul pas către reglementarea statutului lor legal post-Brexit, potrivitprofit.ro.

Miniștrii urmează să se gândească la planul prin care vor invita toți cetățenii UE să se își „înregistreze oficial interesul”, pentru a putea obține documente care să le permită să trăiască și să lucreze oficial în țară după 2019, momentul în care Marea Britanie ar urma să iasă din blocul european.

Prin aceast proces, Guvernul vrea să pună în alertă autoritățile și astfel să fie conștiente de amploarea cererilor pentru rezidență după ce Marea Britanie va părăsi UE

Este un proces gândit special pentru cetățenii UE care se află deja în Regatul Unit. Acesta nu va fi legat de procesul actual, de reședință permanent, care le cere oamenilor să depună numeroase acte pentru a demonstra că au dreptul să rămână în țară.

Cetățenii UE nu trebuie în acest moment să ceară permise de rezidență, dar există deja o panică pentru că au cerut deja documentul, pe care îl privesc drept singura cale de a-și dovedi statutul după intrarea în vigoare a Brexit.

Confondatorul grupului de campanieThe3million, Nicolas Hatton este de părere că poziția indecisă a Guvernului în ceea ce privește cetățenii UE ar putea fi o pârghie de negociere și punctează că refuzul Theresei May de dezvălui poziția poziția Partidului Conservator a alimentat suspiciunea profundă în rândul cetățenilor UE.

„Dacă procesul de înregistrare nu le va oferi dreptul la rezidență, nu o vor face. Oamenii sunt sceptici și vor crede că (înregistrarea – n.r.) va fi folosită pentru a le anula cererile”, consideră el. „Pur și simplu nu se vor înregistra – vor vedea acest lucru drept inutil”, spune Nicoolas Hatton.