Vineri, prim-ministrul britanic a transmis că ar fi „iresponsabil” să excludă eventualitatea impunerii unor lockdownuri viitoare în cazul în care vor apărea alte versiuni letale a coronavirus, potrivit DPA.
În continuare Boris Johnson afirmă că nu poate să respingă posibilitatea de a lua din nou măsuri sanitare drastice în contextul în care Marea Britanie se înfruntă cu efectele provocate de varianta nouă a virusului SARS-CoV-2.
Chiar dacă Omicron provoacă în general simptome mai puțin severe decât cele cauzate de variantele anterioare, rata spitalizărilor cauzate de COVID-19 în Anglia se află la cel mai ridicat nivel de până acum, după cel înregistrat în ianuarie 2021.
Prim-ministrul britanic a declarat că şansele de a impune un nou lockdown sunt mici, însă a specificat că această opţiune rămâne valabilă în cazul în care vor apărea alte variante îngrijorătoare ale noului coronavirus.
Declaraţiile lui Boris Johnson au fost făcute în cadrul unei conversații purtate cu parlamentarii conservatori Esther McVey şi Philip Davies pentru GB News. „Vreau să împiedic ca o astfel de situaţie să mai apară vreodată, dar nu pot să exclud nicio posibilitate, nu pot să spun că nu vom fi obligaţi să implementăm încă o dată intervenţii non-farmaceutice de genul celor pe care le-am implementat deja”, a declarat prim-ministrul britanic.
„Cred că ar fi iresponsabil pentru orice politician din orice democraţie să spună că va exclude o măsură care poate salva vieţi. Cred că lucrurile pe care le-am făcut au salvat vieţi. Trebuie să fiu foarte sincer cu voi, ar putea să apară o nouă variantă mai letală, ar putea să apară o variantă care afectează copiii, pe care va trebui neapărat să o controlăm, iar eu nu voi exclude niciuna dintre opţiunile pe care le avem pe masă. Însă nu cred că acest lucru se va întâmpla”, a adăugat acesta.
Cercetătorii de la Agenţia britanică pentru monitorizarea sănătăţii au transmis că rata generală de spitalizare din cauza COVID-19 a ajuns în Anglia la 20,5 la 100.000 de persoane în săptămâna care s-a încheiat pe 3 aprilie.
„Acum ne aflăm într-o fază în care virusul îşi pierde din potenţialul său general, iar noi avem o populaţie britanică vaccinată în masă”, a susținut Boris Johnson.
De asemenea, rata actuală a spitalizărilor COVID-19 este mai mică decât recordul absolut (36 de persoane spitalizate la 100.000 de persoane), înregistrat în prima săptămână din luna ianuarie a anului 2021.