Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a susținut că depune toate eforturile pentru ca angajații britanici din executivul comunitar să nu rămână fără locurile de muncă după ce țara lor va ieși din UE.
Într-un email intern, Juncker le-a spus angajaților britanici din C.E. că știe că aceștia sunt îngrijorați de viitorul lor.
"Inteleg acest lucru pe deplin. Asa ca vreau sa transmit un mesaj clar pentru voi, colegi, si mai ales pentru colegii de nationalitate britanica. Conform Statutului functionarilor, sunteti >. Voi lucrati pentru Europa. V-ati lasat "palariile" nationale la usa, cand v-ati alaturat acestei institutii, iar usa nu vi se inchide acum. In calitate de functionari europeni ati fost intotdeauna loiali Uniunii noastre, contribuind enorm la proiectul nostru european comun ", le-a spus Juncker angajaților, potrivit HotNews.
El le-a mai spus că va face tot ce îi stă în putere pentru ca aceștia să nu aibă de suferit de pe urma rezultatului referendumului: "Si in acest spirit de loialitate reciproca, voi lucra impreuna cu presedintii celorlalte institutii europene, pentru a ne asigura ca putem conta mai departe pe talentul, experienta si angajamentul vostru desavarsite. Stiu ca aveti asteptari legitime cu privire la drepturile si la obligatiile voastre, la familiile care poate ca v-au urmat la Bruxelles, la copiii vostri care poate ca sunt inscrisi la scolile de aici. Permiteti-mi sa va asigur ca voi face tot ce imi sta in putere ca presedinte al Comisiei sa va ajut in acest proces dificil. Statutul nostru pentru functionari va fi citit si aplicat intr-un spirit european".