Marea Britanie a aprobat un medicament anti-COVID pe bază de anticorpi, produs de Regeneron/Roche. Cum funcționează Ronapreve

Publicat: 20 08. 2021, 18:56
Foto Hepta - Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA

Agenţia din Marea Britanie care se ocupă de autorizarea medicamentelor a aprobat un cocktail de anticorpi produs de Regeneron şi Roche care previne și trateză infecțiile cu coronavirus.

MHRA susține că datele obținute din testele clinice au arătat că medicamentul Ronapreve previne infectarea, reduce simptomele infecţiilor severe de COVID şi riscul de spitalizare.

„Va fi o armă importantă în arsenalul nostru anti-COVID-19”, a declarat Sajid Javid, ministrul britanic al Sănătăţii, citat de Reuters.

Ronapreve, cunoscut şi drept REGEN-COV în SUA, poate fi administrat prin injectare sau infuzie. El se fixează pe coronavirusul care invadează sistemul respirator şi îl împiedică să infecteze celulele acestui sistem. Ronapreve face parte din categoria anticorpilor monoclonali, care imită anticorpii naturali produşi de organism.

Marea Britanie se confruntă cu un nou val de infectări COVID, dar vaccinul a funcționat

Medicamentul a fost aprobat în contextul în care Marea Britanie se confruntă de mai multe săptămâni cu o creștere a numărului de infectări cu coronavirus. Totuși, vaccinul a funcționat, căci numărul în creștere al contaminărilor nu se vede în bilanțul spitalizărilor și deceselor.

Ministrul britanic al Sănătății a anunțat că autorităţile vor începe să folosească Ronapreve cât mai curând posibil. MHRA a precizat, totuși, că nu se intenţionează administrarea sa ca substitut pentru vaccinare.

Ronapreve a primit până acum aprobare în regim de urgenţă în peste 20 de ţări.