Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: „Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină”. Markus Söder: „E suficient dacă mâncăm înainte mici” VIDEO)
Premierul Marcel Ciolacu a fost primit, marți, de către prim-ministrul Statului Liber Bavaria, Markus Söder. Evenimentul s-a desfășurat la sediul Cancelariei de Stat Bavareze. Imediat după ceremonie a avut loc și o întrevedere între cei doi premieri, dar și o ședință comună de guvern România-Bavaria.
„Eu îmi mențin părerea”
În cadrul unei declarații comune de presă, premierul Marcel Ciolcau l-a invitat pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria, Markus Söder, în vizită în România. Ciolacu i-a propus mai multe locuri frumoase din țara noastră, printre care Delta Dunării și Castelul lui Dracula.
„Aș dori să vă invit cât mai curând la București, așa cum ați spus și dvs, să avem și un forum economic, să vizitați și Delta Dunării și nu în ultimul rând Castelul lui Dracula. Eu îmi mențin părerea: indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină, ci într-o noapte cu lună normală”, a precizat premierul Marcel Ciolacu în cadrul declarațiilor comune de presă.
Premierul Bavariei a răspuns: „da, cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici”.