Manifestație antirasism în Berlin: Lanţ uman de 9 kilometri, cu distanţare socială. Oamenii au fost uniți de „panglica solidarității” (VIDEO)

Publicat: 14 06. 2020, 20:29
Captură Video Bloomberg

Mii de oameni au manifestat duminică, la Berlin, împotriva rasismului, formând un lanţ uman de nouă kilometri, cu respectarea distanţării sociale. Tot ce a stat între ei a fost ceea ce au numit „panglica solidarității”. Organizatorii susțin că au venit 20.000 de persoane, dar Poliția a anunțat doar 5.000. Evenimente similare au avut loc în mai multe orașe europene. La Londra, ele au degenerate în confruntări între manifestanții antirasism și protestatarii extremei drepte. Peste 100 de persoane au fost arestate în capitala Marii Britanii, în urma violențelor. Protestele au izbucnit acum mai bine de trei săptămâni în Statele Unite, după uciderea lui George Floyd, un bărbat de culoare, în timpul unei intervenții a Poliției. Oamenii au denunțat rasismul și comportamentul brutal al agenților. Manifestațiile s-au extins apoi în mai multe state europene, dar și în Japonia, Coreea de Sud sau Australia.

Manifestație antirasism: Lanț uman la Berlin

Mii de oameni au manifestat duminică, în Berlin, împotriva violenței și rasismului. Organizatorii susțin că 20.000 de persoane au format un lanț uman, care s-a întins pe nouă kilometri. Ele au menținut distanța socială, fiind unite de niște panglici colorate. Poliția, în schimb, susține că au fost doar 5.000 de oameni, notează presa locală.

Sursă Video: Bloomberg

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Unii dintre cei care au vorbit la protest au susținut că a spune că ești împotriva rasismului nu mai este suficient: e nevoie de implicare civică efectivă pentru ca societatea să evolueze.

Departamentul de Poliție din Berlin nu a avut nimic de reproșat. Ba chiar a lăudat faptul că manifestanții au respectat regulile de distanțare socială.

Manifestații au avut loc, duminică, și în alte orașe din Germania.

Manifestațiile antirasism din Londra au degenerat în violențe

Nu peste tot au fost pașnice aceste evenimente. La Londra, de exemplu, protestele antirasism au degenerat în confruntări între manifestanți, membri ai extremei drepte și polițiști. Peste 100 de persoane au fost reținute apoi.

Extrema dreaptă și-a făcut apariția motivând că vrea să protejeze monumentele ce au fost vandalizate de manifestanţii antirasism. Curând, însă, tensiunile au escaladat, mulți au început să se încaiere și să arunce unii în alții cu diverse obiecte.

Anterior, premierul britanic Boris Johnson avertizase populația să nu participe la protestele din acest weekend, precizând că oricine va ataca proprietatea publică sau poliția se va confrunta „cu deplina forță a legii”.

La solicitarea primarului Londrei, Sadiq Khan, numeroase statui, printre care cea a lui George Washington, Nelson Mandela sau Mahatma Ghandi, au fost protejate de cutii metalice, pentru a nu fi distruse de manifestanți.

Proteste antirasism în toată lumea, după uciderea lui George Floyd

Mișcarea Black Lives Matter s-a reactivat în Statele Unite după ce George Floyd, un bărbat de culoare, a fost ucis în timpul unei intervenții a Poliției.

Agenții au acționat după ce li s-a spus că un bărbat a încercat să cumpere țigări dintr-un magazin cu o bancnotă falsă. Floyd își pierduse locul de muncă din cauza epidemiei de coronavirus. Polițiștii l-au ținut minute în șir la pământ, iar unul dintre ei și-a pus genunchiul pe gâtul lui Floyd, împiedicându-l astfel să mai respire. Polițistul a continuat, deși bărbatul s-a plâns de mai multe ori că nu mi poate respira. George Floyd a murit în aceeași zi, la spital.

Patru polițiști au fost arestați. Unul dintre ei a fost eliberat după ce a plătit o cauțiune uriașă.

Moartea lui Floyd a declanșat proteste în zeci de orașe americane, nemaiîntâlnite în ultimii ani. Oamenii au denunțat rasismul și brutalitatea poliției. Curând, manifestațiile s-au extins în mai multe state europene, dar și în țări precum Australia, Coreea de Sud sau Japonia.