Manifestanții din Hong Kong au înfruntat, joi, poliția și au protestat în fața biroului permierului, care se confruntă cu tot mai multe apeluri la demisia, relatează AFP.
Joi dimineață, aproximativ 200 de polițiști dotaţi cu căşti, măşti de gaze şi scuturi erau aliniaţi în spatele barierelor metalice.
De cealaltă parte, peste 3.000 de contestatari erau prezenţi, unii afirmând că vor să pătrundă în clădirea administraţiei lui Leung Chun-ying, premierul fostei colonii britanice.
Protestatarii au strigat în direcţia forţelor de ordine şi au scandat sloganuri în favoarea plecării şefului Executivului local, pe care îl acuză că este marioneta Beijingului.
„Încercăm să încercuim tot complexul care găzduieşte Guvernul şi aşteptăm ca (Leung) să vină la serviciu vineri”, joi fiind zi liberă, a explicat Thomas Choi, unul dintre manifestanţi.
„Vrem să-i vorbim faţă în faţă”, a adăugat el.
„Vom lua în considerare diferite acţiuni zilele următoare, precum ocuparea altor locuri, inclusiv a birourilor Guvernului”, a declarat unul dintre liderii mişcării studenţeşti, Agnes Chow.
Liderii manifestanţilor încearcă totuşi să evite repetarea violenţelor de duminică, când poliţia a încercat să disperseze protestatarii cu gaze lacrimogene şi spray cu piper.
Guvernul intenţionează să aştepte până protestatarii vor renunţa, întrucât Beijingul i-a interzis expres premierului Leung Chun-ying să recurgă la forţă.