Un secol de UNIRE, un secol de CULTURĂ! „Rugul Aprins”- model spiritual unic în România REÎNTREGITĂ. Interviu cu prof. Codina Săvulescu

Publicat: 23 03. 2018, 11:39

Material realizat prin Programul Cultural București – Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

În anul în care România sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri, se impune a ne apleca cu mai mare atenţie spre acele momente care au permis dezvoltarea culturală a ţării, dar şi a Capitalei Bucureşti, în ultima sută de ani.

Privind retrospectiv, vedem cum la începutul secolului XX, ideea refacerii unității naționale a dat un impuls remarcabil dezvoltării culturale a României, iar perioada interbelică a însemnat un avânt fără precedent al culturii și civilizației.

În acest context, în anul Centenarului rememorăm un aspect mai puțin cunoscut publicului larg, dar demn de semnalat şi extrem de semnificativ pentru istoria culturală a Bucureştiului. Este vorba de tentativele de sinteză dintre teologie și cultură, în special cea literară, filosofică, artistică și științifică întreprinse într-un moment tensionat al istoriei de o mână de oameni erudiţi, inimoşi şi plini de bune intenţii.

O asemenea întreprindere a avut loc în anii 40 ai veacului trecut în București, unde, la Mănăstirea Antim, s-a constituit o mișcare cultural-spirituală unică în peisajul cultural românesc, „Rugul Aprins.” Organizația culturală ”Rugul Aprins”, denumită și „Grupul de la Mănăstirea Antim”, se cristalizează treptat debutând în anul1945. La baza formării acestei organizații se afla întâlnirea vizionarilor Alexandru Teodorescu (alias Sandu Tudor), poet, eseit, publicist și Ivan Culâghin (duhovnicul mitropolitului Kievului, eliberat de trupele germano-române în orașul Rostov), aflat în chilia sa de la Mănăstirea Antim.

Grupul se va înregistra în anul 1946 și va activa până în 1948 (când va fi scos în afara legii) sub denumirea de „Rugul Aprins al Maicii Domnului”, în fapt reprezenta un nucleu de intelectuali laici și monahi care își propunea păstrarea valorilor culturale și religioase autentice în vremuri de ateism comunist. În mod practic, prin credință, cultură și rugăciune, membrii grupului doreau să se opună comunismului adus de trupele URSS în anul 1944.

Doamna Profesor Codina Săvulescu, cunoscut dascăl bucureștean al prestigiosului Colegiu Național „Mihai Viteazul”, a avut amabilitatea să ne ofere un scurt interviu, în plin an dedicat Centenarului, cu privire la geneza, evoluția și moștenirea „Rugului Aprins”.

B1.ro: Bună ziua, stimată Doamnă Profesor, avem bucuria să discutăm astăzi despre un subiect asupra căruia v-ați aplecat în ultimii ani, studiindu-l cu pasiune și dedicare, mișcarea spiritual-culturală a „Rugului Aprins” din Bucureștiul anilor ‘40 ai veacului trecut. Este o mişcare unică în istoria oraşului, dacă ne raportăm la ultima sută de ani. Permiteți-mi să încep cu o întrebare abruptă, dar lămuritoare: cultură și religia sunt complementare, se află într-o opoziție ireconciliabilă sau sunt dimensiuni firești ale spiritualității umane în general?

Codina Săvulescu: În postmodernitate există tendința de a sublinia incompatibilitatea dintre religie și cultură sau de a subordona pe prima celei de a două. În fond ele sunt două realități diferite: religia se bazează pe revelație și urmărește mântuirea omului, în timp ce cultura e creată de oameni și are finalitate istorică.

Pe de altă parte cultura s-a născut din religie, primele manifestări culturale având semnificație magică și religioasă. Filosofia, muzică, poezia….derivă din cultul divin, sunt forme de expresie ale omului religios. De-a lungul istoriei, marea cultură a umanității și-a tras sevele din religie. E suficient să ne gândim la Bach, Dante sau Tolstoi…Nu-mi pot imagina cultură Europei, de pildă, fără religia creștină. Iată de ce trebuie înțelese în complementaritate.

B1.ro: Bucureștiul interbelic rămâne un model cultural și civilizațional de referință în istoria României. O bună parte din manifestările rememorate în anul Centenarului se raportează la explozia culturală din perioada interbelică ce a cucerit practic Bucureştiul la acea vreme. Idealizate sau nu realizările acestei perioade sunt semnificative pentru contemporani.

Un moment de referință, mai puțin cunoscut marelui public, este Mișcarea religios-culturală a „Rugului Aprins” de la Mănăstirea „Antim” din București. Ne-ați putea prezența geneza acestei mișcări?

Codina Săvulescu: Mișcarea „Rugul Aprins al Maicii Domnului” de la mănăstirea Antim din București a fost una religioasă și culturală. La Antim se constituie un grup de rugăciune și meditație, grup format din intelectuali laici și clerici, de vârste și formație intelectuală diverse, grup ce s-a manifestat că atare între anii1944-1949. La baza formării lui se află întâlnirea dintre poetul, eseistul și publicistul Sandu Tudor și călugărul Ivan Culâghin, duhovnicul mitropolitului Nicolae al Kievului, eliberat de trupele germano-române și care poposește la mănăstirea Cernica, respectiv Antim.

Activitatea grupului era diversă: e vorba de participarea la slujbele mănăstirii, exerciții comune de rugăciune, practicarea rugăciunii isihaste, conferințe publice după modelul junimist pe teme diverse ( patristică, exegeza biblică…etc ) sau cenaclu literar cu ședințe săptămânale în biblioteca mănăstirii

B1.ro: Ce personalități marcante ale Bucureștiului vremii au făcut parte din „Rugul Aprins”?

Codina Săvulescu: În primul rând e vorba de teologi de marcă: Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuș, Sofian Boghiu, Adrian Făgețeanu, Andrei Scrima, Vasile Vasilache; filosofi și scriitori: Daniel Sandu Tudor, Vasile Voiculescu, Ion Marin Sadoveanu, Paul Sterian, Mircea Vulcănescu, Anton Dumitriu; oameni de știință: Alexandru Mironescu, Octav Onicescu și mulți, mulți alții.

B1.ro: Această mişcare a continuat practic idealurile generaţiei care a construit Marea Unire. Prin ce s-a deosebit „Rugul Aprins” de alte cenacluri literare bucureștene sau de alte curente cultural-spirituale ale vremii. Prin ce anume este unic „Rugul Aprins” în Bucureștiul jumătății de veac XX?

Codina Săvulescu: Cred că pe de o parte Rugul Aprins se înscrie într-o tradiție filocalică românească ce începe cu Paisie Velicihovschi de la Neamț în secolul al XVIII-lea, continuă cu cea a lui Calinic de la Cernica în secolul al XIX lea, și iată, Antim în secolul XX. Este deci o mișcare filocalică. Pe de altă parte ea reprezintă o fericită și rodnică întâlnire dintre intelectuali clerici și laici, probabil unică în cultură noastră modernă. Și nu în ultimul rând mișcarea de la Antim e văzută că o formă de rezistență religioasă și culturală împotriva regimului comunist care tocmai se instala în România.

B1.ro: De ce considerați că această mișcare și-a avut începuturile la Mănăstirea Antim din București? Ce aspecte îndreptățeau acest străvechi locaș de cult să adăpostească unul dintre cele mai importante curente spiritual-culturale ale veacului al XX-lea românesc?

Codina Săvulescu: În anul 1946 Daniel Sandu Tudor și Alexandru Mironescu cer binecuvântarea patriarhului Nicodim pentru înființarea grupului. Se pare însă că o activitate bisericească și culturală începuse cu 10 ani mai devreme, că urmare a apelului lansat de Nicolae Iorga de a restaura mănăstirea Antim și de a relua acolo o activitate religioasă și culturală intensă. Au răspuns călugări, preoți, intelectuali, artiști. Se știe că la Antim se adăposteau studenți teologi sau de la alte facultăți, tineri entuziaști interesați de activitățile culturale sau religioase. De asemeni, starețul de atunci al mănăstirii, arhimandritul Vasile Vasilache, a fost profund implicat în opera de renaștere spirituală a mănăstirii.

B1.ro: Acum, în anul Centenar, cred că e momentul să vorbim deschis despre istoria noastră şi istoria oraşului. Aşa că vă întreb: care a fost destinul „Rugului aprins” în primii ani ai instaurării regimului comunist totalitar în România?

Codina Săvulescu: Grupul va activă în legalitate până în 1948 când va fi scos în afară legii și va intră în vizorul securității. Va fi apoi desființat, Ivan Culâghin trimis în URSS unde va primi o condamnare de 25 de ani de muncă silnică. În 1950 Daniel Sandu Tudor va fi arestat și condamnat la 5 ani de închisoare. Adevărată prigoană începe după 1956. Din 1958 sunt arestați 16 dintre membrii grupului și judecați în procesul „Lotul Alexandru Teodorescu și alții”. Acuzația principala era de uneltire împotriva ordinii sociale. Vor face mulți ani de temniță grea. Daniel Sandu Tudor va muri în Zarca Aiudului în 1962, după ani de torturi și bătăi.

B1.ro: Putem vorbi de o moștenire actuală a „Rugului Aprins”? Au existat sau mai există personalități duhovnicești sau culturale care să continue lucrarea inițiată atunci? Prin ce anume a îmbogățit „Rugul Aprins” spiritualitatea ortodoxă românească? Care a fost contribuția „Rugului Aprins” la dezvoltarea culturii române în general și a literaturii române în special?

Codina Săvulescu: Literatura scriitorilor de la Rugul Aprins, deși poate prea puțin cunoscută, e una extrem de interesantă: tipologii diverse, diversificare a posibilităților de expresie, poetică a intertextualității, înnoire a limbajului poetic sau religios. Cred că nu exagerez cu nimic dacă vorbesc de opere de referință în literatură inter- și imediat post- belică. E suficient să mă gândesc la Acatistele lui Daniel Sandu Tudor sau la Sonetele… lui Vasile Voiculescu.

B1.ro: În Bucureștiul actual este posibilă constituirea unei mișcări similare „Rugului Aprins” care să reunească sub aceleași auspicii intelectuali de marcă și teologi autentici, însă inițiativa ar trebui să vină, ca și atunci, din ambele direcții, atât dinspre lumea Bisericii, cât și dinspre lumea culturală. Ne-ați putea recomandă câteva lucrări de referință cu privire la istoria „Rugului Aprins”?

Codina Săvulescu: Va pot recomandă, în primul rând, colecția „Arhivă Rugului Aprins” de la editura Eikon, colecție îngrijită de profesorul și cercetătorul Marius Vasileanu. Au apărut aici texte fundamentale pentru înțelegerea duhului acestei mișcări, texte de Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Paul Sterian, Ștefan Todirașcu sau Vasile Vasilache. De asemeni Editura Humanitas a fost interesată de această mișcare și a publicat „Timpul Rugului Aprins” de Andrei Scrima sau „Modelul Antim, Modelul Păltiniș” de Anca Manolescu.

B1.ro: Şi acum, ca şi în urmă cu o sută de ani, s-a vorbit și încă se mai vorbește de un divorț între credință și cultură, de antagonismul dintre știință și religie. „Rugul aprins” a reușit să îmbine armonios cele două elemente. „Secretul” reușitei acestei sinteze a fost tocmai colaborarea senină dintre spiritualitate și cultură. Cum a influențat „Rugul Aprins” viața duhovnicească și culturală a Bucureștiului?

Nu putem vorbi de o influență pe termen lung, (să nu uităm că mișcarea a fost interzisă după numai câțiva ani ), ci de una imediată. Multe personalități ale vremii trec pe la Rugul Aprins, conferențiază sau participa la cenaclu. E greu de cuantificat cât de adânc a influențat asta viață culturală sau literară a vremii. Cred că e treaba istoriei literare să analizeze aceste aspecte.

Material realizat prin Programul Cultural București – Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.