Știri Locale - 07 nov, 07:09
Circa 12 turiști, majoritatea germani, au fost răniți, joi, în urma unui accident de autobuz care a avut loc pe insula Mallorca, Spania, notează AFP.
Accidentul s-a întâmplat în momentul în care un autobuz pentru transport turistic s-a lovit de un zid și s-a răsturnat în apropiere de Manacor, potrivit unui purtător de cuvânt al acestui serviciu, fără a putea oferi mai multe detalii.
Persoanele implicate în incident au suferit răni ușoare, cu excepția unei persoane care a suferit o fractură de claviculă.
Potrivit purtătorului de cuvânt, “majoritatea răniților sunt germani, dar sunt și spanioli, britanici și italieni”.