Malaezia: Un grup de turiști care au făcut poze în pielea goală pe vârful muntelui sacru Kinabalu, acuzați că au provocat un cutremur

Publicat: 09 06. 2015, 14:34
Foto: boingboing.net

Liderii tribali din Malaezia sunt de părere că un grup de turiști care au pozat în pielea goală pe vârful muntelui sacru Kinabalu ar fi atras furia naturii, provocând astfel cutremurul de săptămâna trecută de 6,0 magnitudine, scrie The Time.

Autoritățile au arestat turiștii, care provin din Olanda, Germania şi Canada, și le-a interzis să părăsească ţara până când nu li se lămureşte cazul.

Pozele făcute de turiști au fost interpretate de liderii tribali ca un semn de lipsă de respect față de credințele localnicilor.

„Localnicii cred că sufletele răposaților se odihnesc pe munte înainte de ziua judecății”, a spus Masidi Manjun, ministrul Turismului, Culturii și a Mediului din Malazia.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,0 s-a produs pe 5 iunie într-o regiune din insula Borneo din Malaezia, provocând moartea a 16 persoane. Seismul a avut loc la o adâncime de 10 km, iar epicentrul său a fost localizat la 19 km de orașul Ranau și la 54 km de Kota Kinabalu, capitala statului Sabah, din nord-estul insulei Borneo. (Detalii AICI)