Maia Sandu s-a „însănătoșit” și s-a întâlnit cu secretarul general de la ONU, Antonio Guterres, după ce a lipsit de la evenimentele de 9 mai

Maia Sandu s-a însănătoșit și s-a întâlnit cu secretarul general de la ONU, Antonio Guterres, după ce a lipsit de la evenimentele de 9 mai
Moscova, un nou atac la adresa președintelui Republicii Moldova. MAE rus o critică pe Maia Sandu pentru că i-a cerut lui Vladimir Putin „pace, nu felicitări”. Foto: Hepta/DPA Images / Bernd von Jutrczenka.

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, s-a întâlnit marți, 10 mai, cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Cei doi au abordat subiectul războiului și au punctat consecințele acestuia. Șefa statului a lipsit luni, 9 mai, la evenimentele prilejuite Zilei Victoriei, evocând „motive de sănătate”.

Maia Sandu s-a întâlnit cu Antonio Guterres, la Chișinău

„I-am mulțumit Secretarului General ONU pentru sprijinul de care țara noastră a beneficiat de-a lungul anilor prin agențiile Națiunilor Unite, dar și pentru suportul în gestionarea actualei crize umanitare, inclusiv ajutorul financiar direct oferit refugiaților ucraineni și familiilor ce îi găzduiesc.

Am primit asigurări că, în scurt timp, aceste ajutoare vor ajunge la toți cei care au nevoie de ele. Domnul Antonio Guterres a transmis tuturor cetățenilor noștri gratitudinea sa pentru solidaritatea manifestată față de refugiații din Ucraina”, a explicat Maia Sandu pe rețelele de socializare.

Maia Sandu, sprijinită de ONU

Președintele Republicii Moldova a apreciat implicarea și sprijinul ONU. În cadrul întâlnirii, oficialii au mai discutat și despre consecințele războiului din Ucraina pentru țară vecină și despre eforturile comune de a continua, în pofida situației de securitate dificile din regiune, proiectele de dezvoltare a țării de peste Prut.

„Vrem să construim o lume mai sigură și mai bună pentru toți. De aceea, am reconfirmat susținerea noastră pentru agenda de dezvoltare durabilă a ONU. Am discutat și despre noul Cadru de Parteneriat ONU-Moldova pentru următorii cinci ani.

Este un parteneriat care va susține realizarea priorităților noastre naționale în domeniul drepturilor omului și al dezvoltării, al consolidării statului de drept și democrației, și va contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor”, a scris Maia Sandu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)