Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu replica după ce ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a criticat Chișinăul pe tema dorinței de aderare la Uniunea Europeană. Lavrov a susținut că se încearcă transformarea Republicii Moldova în „a doua Ucraină” și a vorbit despre livrările de gaze rusești către această țară.
În replică, Maia Sandu a susținut că Republica Moldova plătește la timp sume uriașe pentru importurile de gaze rusești. Cât despre apartenența la UE, aceast a precizat că sunt deja state care se află în Uniune și, în același timp, primesc și gaze rusești. Sandu a mai afirmat că, oricum, nu vede nicio legătură între cele două subiecte.
„Desigur, din Republica Moldova se încearcă clar să se facă a doua Ucraină. Asemenea abordare din partea actualei conduceri de la Chișinău e semnificativă când anunţă că: ”Începem procesul de aderare la Uniunea Europeană, o să vedem ce ne vor promite şi o să decidem dacă rămânem în Comunitatea Statelor Independente””, declarase ministrul rus de Externe, într-un interviu pentru NTV.
Lavrov a acuzat apoi Chișinăul că cerșește sau chiar șantajează Rusia pe tema gazelor: „Această cerşetorie, preponderent extorcare, merge pe ideea ”Dacă nu ne faceţi (o reducere), atunci noi vom merge mai repede spre Europa. Dar dacă o să ne faceţi, atunci noi oricum vom merge, dar mai lent”… Eu aşa interpretez aceste semnale şi vă pot asigura că majoritatea populaţiei R. Moldova înţelege aceste lucruri, mai ales cei din Transnistria şi Găgăuzia”.
Ministrul rus a acuzat apoi UE că obligă statele care nici nu sunt candidate la aderare să deschidă un „al doilea front”.
„Nu văd nicio legătură între livrările de gaze și intenția noastră de a obține statut de țară candidată. Ne dorim asta demult și am anunțat asta de mulți ani”, a declarat Maia Sandu la TV8, potrivit agora.md.
Aceasta a mai spus că Republica Moldova achită la timp gazele primite din Rusia și că plătește sume foarte mari.
„Sunt și țări UE care au contracte. Moldova este țară independentă și suverană, iar cetățenii au spus că vor să trăiască într-o țară liberă, într-un stat care-i respectă, într-un stat în care se poate construi bunăstare”, a mai afirmat Maia Sandu.