Maia Sandu, președintele ales al Republicii Moldova: Susținem PNL la alegerile parlamentare din 6 decembrie. PAS, partidul din care încă fac parte, este membru al aceleiași familii europene ca PNL (VIDEO)
Maia Sandu, președinte ales al Republicii Moldova, a declarat că Partidul Acțiune și Solidaritate, din care încă face parte până la preluarea oficială a mandatului de șef al statului, susține Partidul Național Liberal la alegerile parlamentare care vor avea loc pe 6 decembrie în România.
În contextul alegerilor legislative care au loc duminică în România, Maia Sandu a fost întrebată într-o conferință de presă care este poziția sa față de acest scrutin și pe cine susține în cursa electorală.
”În Republica Moldova locuiesc mulți cetățeni care au și cetățenia României și îndemnul meu este să meargă la vot, să se protejeze, să își pună mască și să respecte toate regulile de protejare, dar să meargă la vot. În raport cu susținerea în aceste alegeri, eu încă câteva săptămâni sunt parte a Partidului Acțiune și Solidaritate și vă amintesc că PAS face parte din aceeași familie europeană, din Partidul Popular European, împreună cu PNL și, în mod firesc, PAS, noi, susținem PNL în aceste alegeri”, a răspuns Maia Sandu.
Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din Republica Moldova, învigându-l categoric în turul al doilea, din 15 noiembrie, pe pro-rusul Igor Dodon, actualul șef al statului.
Atunci, premierul român, Ludovic Orban a fost printre primii lideri europeni care au felicitat-o pe Maia Sandu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.