Maia Sandu, întrevedere cu președintele Poloniei, Andrzej Duda: Republica Moldova, inclusă în lista statelor recipiente de asistență de dezvoltare prin platforma Polish Aid

Publicat: 26 08. 2021, 18:49

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut joi o întrevedere cu președintele Poloniei,  Andrzej Duda, la Chișinău. Maia Sandu a anunțat că a discutat cu omologul său despre proiecte concrete, cu ajutorul cărora Republica Moldova va prelua bunele practici ale Poloniei în domeniul dezvoltării regionale și agriculturii, administrării fiscale și digitalizării.

De asemenea, Republica Moldova a fost inclusă în lista statelor recipiente de asistență de dezvoltare prin platforma Polish Aid.

“M-am bucurat să-l salut astăzi la Chișinău pe Președintele Republicii Polone, domnul Andrzej Duda. Am avut o discuție foarte bună, experiența de dezvoltare a Republicii Polone fiind deosebit de utilă pentru țara noastră. Am convenit să elaborăm proiecte concrete, cu ajutorul cărora să preluăm bunele practici ale Poloniei în domeniul dezvoltării regionale și agriculturii, administrării fiscale și digitalizării serviciilor publice, energetic. Intensificarea contactelor dintre țările noastre va fi, înainte de toate, în beneficiul cetățenilor.

În context, am mulțumit pentru includerea țării noastre în lista statelor recipiente de asistență de dezvoltare prin platforma Polish Aid, în domenii-cheie precum buna guvernare, dezvoltarea rurală, agricultura ș.a. De asemenea, suntem, recunoscători pentru activitatea Fundației Solidarity Fund din Polonia, care finanțează mai multe proiecte de dezvoltare a comunităților. Pentru ca Republica Moldova să poată mai repede avansa pe calea modernizării, este important să putem extinde aceste proiecte în țara noastră.

Apreciem, totodată, susținerea fermă a Poloniei pentru aspirațiile europene ale țării noastre și eforturile făcute de Varșovia pentru a include Republica Moldova în programele de asistență europeană”.