Maia Sandu a CONTESTAT la Curtea Constituțională rezultatul alegerilor! Liderul PAS, ACUZAȚII GRAVE

Publicat: 13 12. 2016, 14:36
foto: euractiv.ro

Maia Sandu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Republica Moldova, a contestat la Curtea Constituțională rezultatul alegerilor, în care acuză faptul că „alegerile (prezidențiale) nu au fost libere și corecte”.

Curtea Constituțională a decis să organizeze ședința de examinare a raportului Comisiei Electorale Centrale (CEC) în lipsa mea. Chiar dacă noi am cerut amânarea ședinței doar cu o zi, Curtea s-a grăbit să stabilească ședința pentru azi (marți)”, a afirmă Maia Sandu, conform Agerpres.

Potrivit Maiei Sandu, CEC a refuzat sa examineze contestațiile PAS, iar instanța a stabilit că nu sunt de competența ei.

Curtea Constituțională a Republicii Moldova examinează marți adresarea CEC cu privire la confirmarea rezultatului scrutinului prezidențial și validarea mandatului președintelui Republicii Moldova.

Socialistul prorus Igor Dodon a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie din Republica Moldova cu peste 52% din voturi, învingând-o pe contracandidata proeuropeană Maia Sandu, votată de aproximativ 48% dintre alegători.

Odată cu anunțarea rezultatelor, atât Maia Sandu, cât și reprezentanții diasporei au atacat decizia CEC în instanță.