Mai mulţi politicieni ruşi au achiziţionat proprietăţi impresionante în Muntenegru, ţară care tocmai a fost invitată să intre în NATO

Publicat: 08 12. 2015, 13:35

Recent, miniştrii de externe ai statelor membre NATO au convenit să invite oficial Muntenegru pentru a deveni al 29-lea stat membru al Alianţei Nord-Atlantice. Deşi Rusia şi-a exprimat oficial îngrijorarea legată de acest subiect, în subteranele politicii externe a Moscovei exista de mult un plan de “cucerire” a zonei, arată o anchetă a publicaţiei Open Russia.

Astfel, mulţi funcţionari publici şi politicieni ruşi au achiziţionat proprietăţi impresionante în Muntenegru în ultimii ani. De la membri ai Dumei de stat, la consilieri în diverse ministere, membri ai Statului major sau chiar manageri ai diferitelor companii, ruşii deţin în Muntenegru terenuri şi vile de lux de invidiat, majoritatea pe litoralul Mării Adriatice.

Aprope toate proprietăţile sunt trecute pe numele soţiilor sau rudelor oficialilor ruşi, potrivit sursei citate.