Magistrații europeni solicită NATO să ceară Turciei eliberarea miilor de judecători și procurori arestați

Magistrații europeni solicită NATO să ceară Turciei eliberarea miilor de judecători și procurori arestați
Foto: rador.ro

Asociaţia Magistraţilor europeni pentru democraţie şi libertate (MEDEL) a solicitat secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, să ceară Turciei eliberarea miilor de judecători şi procurori arestaţi, potrivit agerpres.ro.

MEDEL i-a trimis o scrisoare secretarului general al NATO pe data de 22 iulie, după ce peste 2.700 de judecători şi procurori au fost demişi şi arestaţi de guvernul turc în noaptea de 16 iulie, în contextul loviturii de stat eşuate, potrivit unui comunicat la Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR).

Înb scrisoare, magistrații europeni au făcut referire la ambasadorul Turciei la Bucureşti, Osman Koray Ertaş, care a declarat în cadrul unui interviu că „vina acestor magistraţi, care au fost demişi în miezul nopţii şi reţinuţi, este că ar împărtăşi o credinţă care nu este acceptată de către guvern”.

Osman Koray Ertaş a mai precizat că „încă din 2014 guvernul turc, folosindu-se de serviciile secrete, a lucrat laborios pentru a identifica în fiecare instituţie persoane care împărtăşesc această credinţă. Desigur, serviciile noastre secrete au depus cel mai mare efort în această acţiune”.

„Este şocant să aflăm că, într-o ţară membră NATO, un sfert din magistraţii din Turcia au fost demişi în mijlocul nopţii pe baza unor 'investigaţii' făcute de servicii secrete, fără a fi încă judecaţi şi condamnaţi pentru că au făcut ceva ilegal", afirmă magistraţii europeni în scrisoare.

Magistraţii europeni au mai făcut referire și la declarația secretarului general NATO din data de 18 iulie, când acesta a spus că, „făcând parte dintr-o comunitate unică de valori, este esenţial pentru Turcia, la fel ca pentru toţi ceilalţi aliaţi, să asigure respectarea deplină a democraţiei şi a instituţiilor sale, ordinea constituţională, statul de drept şi a libertăţilor fundamentale”.

Preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a arătat că ar împărtăşi aceste principii democratice, mai ales pentru că a semant declaraţia comună NATO la Varşovia, când a declarat și că „Suntem împreună şi acţionăm împreună pentru a asigura apărarea teritoriului şi a populaţiei noastre, precum şi a valorilor noastre comune.

Uniţi de legătura noastră transatlantică de durată şi de angajamentul nostru faţă de democraţie, libertatea individuală, drepturile omului şi statul de drept, NATO va continua să militeze pentru pace, securitate şi stabilitate în întreaga zonă euro-atlantică, în conformitate cu principiile Cartei ONU”.

Magistrații europeni au mai precizat că „nicio democraţie, libertate individuală, respect pentru drepturile omului sau stat drept nu poate exista dacă judecătorii sunt demişi şi arestaţi în mod arbitrar”.

„Vă solicităm de aceea, în calitate de secret general NATO, să cereţi Turciei să respecte principiile democratice cu care a fost de acord la Varşovia, să elibereze judecătorii şi procurorii arestaţi în mod arbitrar şi să întoarcă ţara pe direcţia democratică, singura care poate aduce pace şi prosperitate cetăţenilor turci”, se mai spune în scrisoarea semnată de magistraţii europeni.

MEDEL are ca scop principal apărarea independenţei justiţiei, a democraţiei şi drepturilor omului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:59 - S-a votat! Telefoanele mobile vor fi interzise în școli, în timpul lecțiilor, în Republica Moldova
20:58 - Trei cetăţeni ucraineni dispăruți în Munţii Maramureşului au fost găsiți de salvamontiști / Aceştia erau de zece zile pe drum
20:27 - Călin Georgescu, dat de gol de un martor, cu privire la întâlnirea cu Potra și Sechila, de la herghelia din Ciolpani: “I-am putut vedea de aproape întrucât le-am servit un ceai”
20:24 - TikTok riscă o amendă uriașă dacă nu răspunde cererii de informații trimise de Comisia Europeană în legătură cu alegerile din România
19:59 - Mare atenție! Poți face închisoare pentru folosirea ilegală a petardelor. Iată ce spune legea
19:59 - Cristela Georgescu propune o nouă metodă de întărire a sistemului imunitar: mersul fără încălțări prin zăpadă. „Are un efect sedativ”
19:42 - Bărbat acuzat că a instigat pe rețelele sociale la ”executarea la zid” a membrilor CCR, pus sub control judiciar
19:39 - Cu aceste replici plagiate i-a impresionat Călin Georgescu pe români. A rostit discursuri din Stăpânul Inelelor, serialul Newsroom, piesele lui Caragiale, e fan al mareșalului Ion Antonescu, dar și al lui Ion Iliescu (VIDEO)
19:14 - Adolescentă din Mehedinți, bătută de două colege de liceu, după Balul Bobocilor. Motivul de la care a izbucnit conflictul
19:01 - Cibrian Dobre, despre mandatele de senator pierdute de POT în județul Sălaj: „Ar fi trebuit să obțină 40% din voturile exprimate de sălăjeni” (VIDEO)