MAE: Un român, găsit mort în urma inundațiilor din Spania. Autoritățile verifică informațiile cu privire la ceilalți români semnalați ca fiind dispăruți (VIDEO)

Publicat: 01 11. 2024, 08:43
Actualizat: 01 11. 2024, 09:08
Sursa foto: Hepta / Abaca Press / Isaac Buj

Unul dintre românii dați dispăruți în urma inundațiilor din Spania a fost găsit mort, a anunțat, vineri dimineața, Ministerul Afacerilor Externe.

Ministerul a transmis că a primit lista românilor dați dispăruți de la autoritățile pe spaniole, iar pe aceasta un cetățean a fost declarat decedat.

„În continuarea comunicărilor privind situaţia cetăţenilor români din Comunitatea Valenciană – Regatul Spaniei, afectaţi de inundaţii, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informaţiilor transmise de către autorităţile spaniole, o persoană aflată pe lista cetăţenilor români semnalaţi dispăruţi a fost identificată ca fiind decedată. Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanţe familiei îndoliate”, a transmis MAE.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că va verifica informațiile referitoare la ceilalți români care sunt dați dispăruți ținând legătura cu autoritățile spanioale de la Consulatului României la Castellón de la Plana şi al Ambasadei României la Madrid.

158 de morți

Cele mai recente date, de joi dimineața, arată că 16 români sunt dați dispărți în urma inundațiilor devastatoare din Spania.

Această țară unde se află mulți români a fost lovită de cel mai mare dezastru provocat de inundații din ultimele decenii. Un bilanț recent arată că 158 de oameni au murit în urma puhoaielor și alte zeci de persoane sunt date dispărute în Valencia și alte regiuni din sud-est.