Ministerul de Externe anunță că românul aflat în orașul chinez Wuhan, acolo unde se manifestă cel mai puternic coronavirusul, și-a manifestat intenția de a fi adus în România. Datele sale au fost deja transmise și înregistrate în evidențele instituțiilor europene și ale partenerilor pentru facilitarea deplasării către România, precizează MAE.
Tot miercuri, în aceeași zi în care MAE a făcut acest anunț, Daniel Tomozei-Dimian, care locuiește în Beijing, a publicat pe Facebook un mesaj privat primit se pare de la Ambasada României în China, prin care românii de acolo erau informați asupra unei posibile operațiuni de evacuare. Nu e foarte clar în acest moment de ce anunțul nu a fost asumat public de Ambasadă.
B1.RO a solicitat clarificări de la MAE, dar nu a primit încă niciun răspuns.
Potrivit informațiilor B1.RO, la numărul de telefon afișat în mesajul privat al Ambasadei României în China răspunde un operator care solicită mai multe informații despre apelant.
„În ceea ce privește ceilalți doi cetățeni români care se află într-o altă localitate din provincia Hubei, Ambasada României la Beijing menține contactul în permanență cu angajatorul acestora și cu autoritățile chineze pentru identificarea unei modalități optime de repatriere având în vedere restricțiile impuse în zonă”, a mai transmis, miercuri, Ministerul de Externe
MAE mai subliniază într-un comunicat faptul că poate asigura asistență și sprijin pentru revenirea în țară a persoanelor care solicită acest lucru.
„Datele de contact ale Ambasadei României la Beijing sunt puse la dispoziția comunității românești din Republica Populară Chineză, iar telefonul de urgență al misiunii se află permanent în grija unui diplomat. De asemenea, pentru o bună cunoaștere a situației cetățenilor români aflați pe teritoriul chinez, reprezentanții misiunii apelează cu regularitate și transmit mesaje persoanelor aflate în zona de focar și în regiunile din proximitate, fiind la curent cu situația cetățenilor români din zonă”, se mai arată într-un comunicat al Ministerului de Externe.
Marți, Comisia Europeană a activat Mecanismul de Protecție Civilă după ce Franța a solicitat asistență pentru repatrierea cetățenilor europeni aflați în Wuhan. Două avioane vor asigura transportul cetăţenilor europeni, condiția fiind ca aceștia să fie sănătoşi sau să nu prezinte simptome ale bolii. (Detalii AICI)