MAE român, după retragerea SUA din Tratatul INF: Încălcarea materială de către Rusia a Tratatului INF prezintă riscuri semnificative pentru securitatea euroatlantică
Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) a reacționat după ce Statele Unite ale Americii au anunțat că își suspendă participarea la Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) semnat cu Rusia.
Într-un mesaj publicat pe Twitter, MAE precizează că ”încălcarea materială de către Rusia a Tratatului INF prezintă riscuri semnificative pentru securitatea euroatlantică”.
„Suntem alături de SUA şi de poziţia comună a NATO: încălcarea materială de către Rusia a Tratatului INF prezintă riscuri semnificative pentru securitatea euroatlantică. Autorităţile ruse ar trebui să ia măsuri să se întoarcă la încadrarea completă şi verificabilă în condiţiile tratatului, în următoarele şase luni”, se arată în mesajul MAE român.
Secretarul american de Stat Mike Pompeo a anunţat retragerea Statelor Unite din Tratatul privind forţele nucleare intermediare, semnat în anul 1987 de preşedintele de la acea vreme, Ronald Reagan, şi ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov. SUA spun că au luat această decizie deoarece Rusia a încălcat tratatul, prin dezvoltarea unei rachete de croazieră ce ar avea o rază de acţiune mai mare decât prevederile acrodului, o acuzaţie de altfel negată vehement de partea rusă. NATO a anunţat că Alianţa sprijină în totalitate decizia Statelor Unite. (Detalii AICI)
MAE român, după retragerea SUA din Tratatul INF: Încălcarea materială de către Rusia a Tratatului INF prezintă riscuri semnificative pentru securitatea euroatlantică