MAE repatriază 64 de români din Franța. Un caz medical, printre cei reveniți în țară

MAE repatriază 64 de români din Franța. Un caz medical, printre cei reveniți în țară

Un număr de 64 de cetățeni români din Franța vor reveni în țară, anunță Ministerul Afacerilor Externe, ca urmare a demersurilor comune cu Ministerul Transporturilor și Ministerul Afacerilo Interne. Printre persoanele repatriate, explică MAE printr-un comunicat de presă, se regăsesc deopotrivă studenți și membri ai familiilor lor, dar și un caz medical pentru care Ambasada României la Paris a întreprins demersurile necesare în vederea îmbarcării.

MAE notează că repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială, pe ruta București-Paris-București, a TAROM. Demersurile au permis și revenirea în țara de reședință pentru un cetățean francez, un altul marocan, dar și pentru un togolez rezidenți în România. Cu aceeași cursă, pe ruta București-Paris, a fost facilitată revenirea în Franța pentru cinci cetățeni francezi, care se aflau în România.

Comunicatul integral emis, joi, de MAE

Comunicat de presă privind revenirea în țară a 64 de cetățeni români de pe teritoriul Republicii Franceze

În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 27 mai, au revenit în țară 64 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Franceze, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne.

Printre cetățenii români repatriați se regăsesc studenți și membri de familie ai acestora, un caz medical pentru care Ambasada României la Paris a întreprins demersurile necesare în vederea îmbarcării, persoana în cauză fiind asistată de un reprezentant al ambasadei până la aeroport, precum și alte persoane care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea pe teritoriul acestui stat.

Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania TAROM, pe ruta București-Paris-București.

Demersurile de repatriere au permis, de asemenea, revenirea în țara de reședință pentru un cetățean al Republicii Franceze, un cetățean al Regatului Maroc, precum și un cetățean al Republicii Togoleze, rezidenți în România.

Cu aceeași cursă, pe ruta București-Paris, a fost facilitată revenirea în Republica Franceză pentru cinci cetățeni francezi, care se aflau pe teritoriul României.

Ministerul Afacerilor Externe folosește acest prilej pentru a sublinia importanța verificării cu atenție, anterior oricăror deplasări, a informațiilor postate pe site-ul MAE privind sfaturile și alertele de călătorie, precum și a informațiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

MAE, mai multe demersuri de repatriere în perioada crizei COVID-19

Cum o bună parte din spațiul euroatlantic este marcat de restricții fără precedent – deși, e drept, multe state au început procesul de relaxare – pentru MAE perioada a fost una extrem de încărcată la nivel de demersuri de repatriere.

Doar în ultimele zile, Bucureștiul a anunțat că au fost repatriați sute de cetățeni români, care rămăseseră blocați în Italia, Emiratele Arabe Unite, Spania, America de NordșiMarea Britanie. Multe dintre țările enumerate mai fuseseră deja, în ultimele două luni și jumatate, pe lista zonelor din care au fost aduși cetățeni români.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`