MAE: Procedura de tranzit a românilor prin Bulgaria a fost simplificată

Publicat: 22 05. 2020, 00:18

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut joi o convorbire telefonică cu Ekaterina Zaharieva, viceprim-ministru și ministru al afacerilor externe al Bulgariei, în urma căreia procedura de tranzit a frontierei de către români prin Bulgaria a fost simplificată. Această decizie a fost luată după ce ministrul Bogdan Aurescua abordat tema procedurii aplicate pentru tranzitarea teritoriului Bulgariei de către cetățenii români și a adresat rugămintea ca autoritățile bulgare să asigure fluidizarea traficului, prin reducerea timpului de așteptare în punctele de control pentru trecerea frontierei.

Discuțiile au loc în contextul în careautoritățile bulgare au adoptat o nouă reglementare, printr-un Ordin al Ministrului Sănătății al Republicii Bulgaria, prin care este eliminată cerința aplicabilă anterior, prin care persoanele care doreau să tranziteze teritoriul Republicii Bulgaria puteau să o facă doar în urma transmiterii de către misiunile diplomatice sau consulare ale statului de cetățenie a unei notificări către Ministerul bulgar al Afacerilor Externe care să se ateste scopul exclusiv de tranzitare.

Procedura aplicată până acum provoca uneori întârzieri mari în tranzitarea Republicii Bulgaria de către cetățenii români. Noul Ordin prevede că persoanele aflate în tranzit urmează a-și asuma, printr-o declarație pe proprie răspundere, că tranzitul are ca scop exclusiv tranzitarea teritoriului bulgar și că se garantează părăsirea neîntârziată a teritoriului Republicii Bulgaria. Noua reglementare va fi aplicabilă din data de 22 mai 2020.

Noi puncte de trecere la granița cu Ungaria

Măsuri importante pentru reducerea traficului au fost luate și în ceea ce privește granița cu Ungaria, acolo unde în weekend au fost înregistrate cozi kilometrice. Astfel, Poliția de Frontieră a anunțat că, începând de joi dimineaţă, noi puncte de frontieră vor fi redeschise la granița cu Ungaria pentru fluidizarea traficului de autoturisme și persoane.

Este vorba despre Cenad, Turnu, Salonta, Valea lui Mihai și Urziceni. De asemenea, rămân în continuare deschise punctele de frontieră de la Nădlac I și II, Vărșand, Borș și Petea.

Aglomerații în vămi în contextul pandemieid e COVID-19

În primele zile de la expirarea stării de urgență și înlocuirea cu starea de alertă,vămile din vestul țării au fost luate cu asaltde zeci de mii de oameni, în primele ore ale zilei de duminică, atât pe sensul de ieșire din țară, cât și la intrare.

Potrivit Poliției de Frontieră, duminică prin punctele de trecere a frontierei de la nivelul întregii țări au efectuat formalitățile de frontieră 29.072 de persoane, cetățeni români și străini, dintre care 16.987 pe sensul de intrare în țară și 12.085 pe sensul de ieșire, precum și 13.552 mijloace de transport.

La granița cuUngariafluxul de pasageri a fost de 20.999 de persoane, dintre care 12.886 pe sensul de intrare și 8.113 pe cel de ieșire din România, cu 9184 de mijloace de transport.

Aglomerări similare au avut loc la frontierăși în ziua de sâmbătă, când potrivit Poliției de Frontieră au intrat în țară 8.000 de români. Mai exact, la frontiera cuUngarias-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 21.200 de persoane şi 11.800 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 11.000 de persoane cu 6.500 de mijloace de transport.