MAE bulgar o convoacă pe ambasadorea rusă pentru discuții despre cazul jurnalistului bulgar dat în urmărire de Rusia
Ambasadoarea Rusiei la Sofia, Eleonora Mitrofanova, a fost convocată la Ministerul bulgar al afacerilor externe în legătură cu cazul jurnalistului bulgar de investigație Hristo Grozev, pe care autoritățile de la Moscova l-ar fi dat în urmărire, a anunțat televiziunea națională bulgară, marți, citând ministerul, potrivit The Sofia Globe.
MAE bulgar o convoacă pe ambasadorea rusă la Sofia
Reuniunea este programată pentru prima zi lucrătoare din Bulgaria de după Crăciun, adică pentru joi, 29 decembrie.
Agenția rusă de presă TASS a anunțat pe 26 decembrie că Grozev a fost plasat pe o listă națională rusă a persoanelor date în urmărire deoarece ar fi încălcat un articol din codul penal al Rusiei.
În aceeași zi, jurnalistul respectiv dădea o replică pe Twitter: „Un comentariu general: nu am idee din ce motive m-a plasat Kremlinul pe `lista căutaților`, așa că nu pot oferi niciun comentariu în acest moment. Într-un fel nu contează – de ani de zile au arătat clar că le este frică de munca noastră și nu s-ar opri de la nimic pentru a o face să dispară”.
Situația l-a determinat pe Boiko Borissov, lider al alianței GERB-UDF, să ceară convocarea Eleonorei Mitrovanova la MAE bulgar pentru a da explicații, în timp ce partidul Continuăm Schimbarea a anunțat că va propune parlamentului bulgar să cheme la audieri ministrul interimar al afacerilor externe.
„Statul bulgar trebuie să își protejeze categoric cetățenii și să insiste asupra clarificării cazului jurnalistului Hristo Grozev. Ministerul de Externe trebuie să reacționeze imediat”, a spus și Mișcarea pentru drepturi și libertăți.
Procurorul general Ivan Geshev susține că în Bulgaria nu se pune problema să fie urmăriți penali jurnaliști de investigație pentru munca lor.
Ministerul bulgar al afacerilor externe a precizat că la întâlnirea cu ambasadoarea rusă va fi adusă în discuție și decizia de a interzice studierea limbii bulgare în zonele ucrainene care se află sub ocupație rusă, precum și decizia ocupanților ruși de a îndepărta portretele unor personalități istorice bulgare.