MAE, atenționare de călătorie pentru turiștii români: RISC de inundații și alunecări de teren în mai multe prefecturi din Japonia
Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru Japonia, în condițiile în care Agenția Meteorologică niponă avertizează că există riscul producerii de inundații și alunecări de teren, din cauza ploilor torențiale care au afectat mai multe regiuni.
Potrivit unui comunicat de presă al MAE, prefecturile vizate sunt Nagano, Kanagawa, Tokyo, Saitama, Chiba, Ibaraki, Tochigi, Fukushima și Miyagi.
Astfel, cetățenii români sunt rugați să manifeste atenție sporită dacă se află sau tranzitează zonele afectate, să urmeze sfaturile autorităților locale și să urmărească îndeaproape informațiile distribuite de autoritățile nipone competente.
Redăm, mai jos, comunicatul de presă al MAE:
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Japonia, partea de est a țării, că, în conformitate cu informațiile distribuite de Agenția Meteorologică niponă, există riscul producerii de inundații și alunecări de teren, din cauza ploilor torențiale, în prefecturile Nagano, Kanagawa, Tokyo, Saitama, Chiba, Ibaraki, Tochigi, Fukushima și Miyagi.
Cetățenii români sunt rugați să manifeste atenție sporită dacă se află sau tranzitează zonele afectate, să urmeze sfaturile autorităților locale și să urmărească îndeaproape informațiile distribuite de autoritățile nipone competente.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Japonia: +81(0)3-3479-1804, +81(0)3-3479 0431, +81(0)3-3479-0432, apelurile fiind redirecționate către Centru de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României la Tokyo: +8180-4461-4465.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultare a paginilor de internethttp://tokyo.mae.ro, www.mae.roși reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații utile și sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.