Atenționare MAE de călătorie pentru SPANIA: Coduri roșu și portocaliu de FURTUNI și NINSORI

Atenționare MAE de călătorie pentru SPANIA: Coduri roșu și portocaliu de FURTUNI și NINSORI

Ministerul de Externe îi avertizează pe românii care se află sau vor să ajungă în Spania asupra condițiilor meteorologice severe, cu potenţial periculos, prognozate pentru perioada 19 – 21 ianuarie.

Astfel, pentru Comunitatea Valenciană (zona litorală a provinciilor Alicante și Valencia) a fost emis cod roșu și pentru provincia Castellon (Comunitatea Valenciană), comunitatea autonomă Catalonia (provinciile Girona, Barcelona și Tarragona), Insulele Baleare și regiunea Murcia, cod portocaliu de averse de ploaie însoțite de furtuni de intensitate puternică sau foarte puternică, rafale intense de vânt, valuri puternice și, izolat, chiar zăpadă.

Furtuna “Gloria” va fi localizată între estul peninsulei Iberice și Insulele Baleare, având tendința de a se deplasa ulterior spre sud.

Cel mai probabil, în perioada 19 – 20 ianuarie 2020, furtuna va spori în intensitate, rafalele de vânt fiind deosebit de intense, în special pe partea de nord și nord-est, depășind local 100/120 km/ h. De asemenea, în zonele de coastă din estul peninsulei și Ibiza, valurile vor putea atinge 7 m. Fenomenul va fi însoțit de precipitații intense, a căror cantitate de apă la sol va fi de 150 l/mp pe suprafețe extinse. Stratul de zăpada va fi abundent la altitudini de peste 300m, în partea estică a peninsulei Iberice, și va acumula în anumite zone până la 10 cm. Deși furtuna are tendința de a se deplasa, începând din seara zilei de 20 ianuarie 2020, spre sud, către nordul Africii, în cursul zilei de 21 ianuarie 2020, fenomenele meteo periculoase vor ajunge în nord-estul peninsulei.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34964212446; +34964203331; +34964203234; +34964216008; +34964217836, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34677842467.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.meteoalarm.eu, http://www.aemet.es/en/eltiempo/prediccion/avisos?w=mna, http://castellon.mae.ro/contact, www.mae.ro, precum şi pagina de Facebook a Consulatului României la Castellón de la Plana https://www.facebook.com/consromcastellon și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:09 - Tudor Chirilă: „Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. Dar trebuie să mergem la vot. Și să votăm pentru un dezastru cât mai mic”
15:58 - Scandal cu amenințări între membrii unei secții de votare din Capitală. Poliția efectuează cercetări. De la ce ar fi pornit totul
15:43 - Familia lui Gabriel Cotabiță a dat ultimele detalii cu privire la locul unde va fi depus trupul artistului: „Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați”
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)