ALERTĂ METEO! Coduri roșu și portocaliu de VISCOL și POLEI. Care sunt zonele vizate
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, pentru perioada 08 februarie 2020, ora 13:00 – 10 februarie 2020, ora 13:00, au fost emise coduri roșu și portocaliu de condiții meteorologice severe, cu puternice căderi de zăpadă (stratul de zăpadă poate depăși 40 de cm), viscol și vânt (peste 75 km/h), polei, ceață, risc de avalanșă (inclusiv la altitudini joase), ploi abundente (peste 50 l/mp), ploi înghețate, care pot perturba circulația, după cum urmează:
• cod roșu pentru regiuni extinse din: Telemark, Aust-Agder, Vest-Agder, Rogaland, Hordaland, Sogn og Fjordane;
• cod portocaliu pentru regiuni extinse din: Sør-Trøndelag, Nørd-Trøndelag, Møre og Romsdal, Oppaland, Hedmark, Buskerud, Akershus, Østfold.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Norvegiei: +4722561237; +4722446951; +4722556832; +4722558227, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Ambasadei României la Oslo: +4799153137.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.yr.no, www.varsom.no/en/, http://oslo.mae.ro/, www.mae.ro, www.meteoalarm.eu şi reaminteşte cetăţenilor români care călătoresc în străinătate că au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.