MAE anunță că 19 români au fost infectați cu noul coronavirus la o fermă din Germania
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează prin intermediul unui comunicat de presă căun număr de 19 cetățeni românicare lucrează la o fermă din Swisttal (districtul Rhein-Sieg, Germania) au fost testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19 din totalul de 320 de cetățeni români care își desfășoară activitatea în cadrul fermei menționate. Prima testare a întregului personal a avut loc în data 18 iulie,o nouă testare urmând să fie efectuată în data de 23 iulie.
Detalii despr estarea cetățenilor români testați pozitiv pentru COVID-19
Cetățenii români depistați pozitiv cu COVID-19 sunt asimptomatici,unsingurcetățean românfiindinternatînspitalpentru o altă afecțiune, măsura fiind dispusăanterior depistării infecției cu COVID-19.În prezent, starea de sănătatea cetățeanului român internat este stabilă, mai precizează MAE.
De asemenea, autoritățile germane și reprezentanții fermei au precizat că, până la efectuarea celei de-a doua testări, toți lucrătorii fermei au fost plasați în carantină, iar persoanele infectate au fost izolate de restul angajaților, în spații special puse la dispoziție.De asemenea, angajatorul și-a manifestat disponibilitatea de a suporta costurile de repatriere pentru persoanele ale căror rezultate vor fi negative și la a doua testare pentru COVID-19 șiale căror contracte de muncă expiră în perioada următoare,în măsura în care aceștia vor opta pentru revenirea în țară.
Consulatul General al României la Bonn continuă dialogul cu autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autoritățile germane în contextul pandemiei de COVID-19.
Amintim faptul că în luna iunie, aproape o mie de români care muncesc într-un abator din Germaniaau fostinfectațicu noul coronarivus,
Muncitori români, testați pozitiv pentru COVID-19 în Marea Britanie
Anunțul are loc în contextul în care numărul românilor care lucrează la o fermă din Marea Britanie, testați pozitiv pentru COVID-19, a ajuns la 58 de cazuri, din cei aproximativ 100 de muncitori.
Potrivit ultimelor informații comunicate Ambasadei României la Londra de către Serviciul de Sănătate Publică britanic, suplimentar față de cei 30 de cetățeni români confirmați anterior pentru infecția cu COVID-19, alți 28 de cetățeni români au fost testați pozitiv pentru infecția cu COVID-19, din rândul celor aproximativ 100 care își desfășoară activitatea în cadrul fermei Herefordshire.
Majoritatea cetățenilor români sunt asimptomatici sau prezintă simptome ușoare, fără a necesita spitalizare. Totodată, autoritatea locală de sănătate publică monitorizează zilnic starea de sănătate a lucrătorilor, iar persoanele care au avut rezultate negative ca urmare a testării inițiale au fost re-testate, fiind în așteptarea rezultatelor.