MAE a emis o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care merg în Spania. Sunt anunțate greve a însoțitorilor de zbor

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care merg în Spania. Sunt anunțate greve a însoțitorilor de zbor
Foto: Pixabay

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească înspre și dinspre Regatul Spaniei, pe cale aeriană, că mai multe organizații sindicale au anunțat o grevă a însoțitorilor de zbor ai companiei aeriene RYANAIR în zilele de 24, 25, 26, 30 iunie, precum și în perioada 1 – 2 iulie 2022, pe toate intervalele orare, la cele 10 baze situate în Madrid, Malaga, Barcelona, Alicante, Sevilla, Palma de Mallorca, Valencia, Girona, Santiago de Compostela și Ibiza. În acest context, pot exista blocaje majore ale curselor aeriene operate de compania vizată.

Atenţionare de călătorie pentru cetățenii români

În vederea prevenirii unor situaţii neplăcute pe durata călătoriei în străinătate, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români interesaţi să se informeze din timp cu privire la situația zborurilor contractate, consultând pagina web și/sau contactând direct operatorul de zbor.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Secției Consulare ale Ambasadei Românei la Madrid la +34 91.734.4004, apelul fiind redirecționat către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență, în funcție de regiune:

  • Secția consulară din cadrul Ambasadei României la Madrid: +34 669.362.202
  • Consulatul General Barcelona: +34 661.547.853
  • Consulatul General Sevilla: +34 648.212.169
  • Consulatul General Bilbao: +34 608.956.278;
  • Consulatul Castellon de la Plana: +34 677.842.467
  • Consulatul Ciudad Real: +34 609.513.790
  • Consulatul Zaragoza: +34 663.814.474
  • Consulatul Almeria: +34 682.733.408.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://madrid.mae.rowww.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS
19:43 - Drulă: Lasconi poate să intre în turul 2 / În PNL e disperare și se ascut cuțitele în culise. Ei și Ciucă știu că le vine nota de plată pentru guvernarea cu PSD (VIDEO)
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)