MAE a anunțat câte secţii de votare vor fi organizate la alegerile europarlamentare, în străinătate. Este cel mai mare număr de până acum. Precizările făcute de Luminiţa Odobescu
Luminiţa Odobescu a susţinut, luni, o conferinţă de presă, alături de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, pentru a oferi mai multe detalii cu privire la organizarea în străinătate a alegerilor pentru Parlamentul European.
Ce a transmis ministrul de Externe cu privire la alegerile europarlamentare organizate în străinătate
Ministerul Afacerilor Externe va organiza la alegerile europarlamentare, din acest an, 916 secţii de votare, un număr aproape dublu faţă de cele de la scrutinul din 2019.
„Vom organiza, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate, un număr de peste 900 de secţii de votare, mai exact 916, aproape dublu faţă de cele 471 organizate la alegerile europarlamentare din 2019. Este, totodată, cel mai mare număr de secţii de votare organizate vreodată în străinătate, peste maximul anterior de 835 de secţii organizate la alegerile prezidenţiale din 2019”, a precizat ministrul de Externe, Luminița Odobescu, conform Agerpres.