MAE: 394 cetățeni români blocați pe vasele de croazieră din America de Nord au fost repatriați

Publicat: 22 05. 2020, 22:25
Foto: pixabay.com

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că 394 de cetăţeni români şi 20 de cetăţeni străini, membri de familie ai acestora au revenit în țară după ce au rămas blocați mai multe săptămânipe vasele de croazieră din America de Nord, via Barbados, în contextul pandemiei de COVID-19. Cetăţenii repatriaţi lucrau în calitate de personal navigant pe mai multe vase de croazieră, în zona Americii de Nord şi a Caraibilor.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadelor României la Washington şi la Havana şi al Consulatului General al României la Miami, a efectuat demersuri constante atât pe lângă compania angajatoare, cât şi pe lângă autorităţile americane, în vederea debarcării şi facilitării repatrierii, având în vedere amânarea succesivă a datelor propuse anterior pentru repatriere din cauza restricţiilor impuse pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE precizează că la bordul acestei aeronave se află şi grupul de 15 cetăţeni români care au recurs recent la o formă extremă de protest (greva foamei) şi care au primit asistenţă consulară din partea Consulatului României la Miami şi sprijin din partea Ambasadei României la Washington.

Cetăţenii români au călătorit din SUA către Barbados, la bordul unei nave, iar ulterior au fost preluaţi şi transportaţi cu un zbor charter operat de către o companie privată, contractată de către compania angajatoare, pe ruta Bridgetown-Bucureşti. Demersurile de repatriere au fost coordonate de MAE prin intermediul Ambasadelor României la Washington şi la Havana şi al Consulatului General al României la Miami, se mai menţionează în comunicat.

Români blocați pe vase de croazieră din cauza pandemiei de CVID-19

Mai multe vase de croazieră au rămas blocate în larg după ce au devenit focare de COVID-19, printre pasageri aflându-se și români. Nu mai puțin de 20 de români se află la bordul navelor de croazieră Zaandam şi Rotterdam, unde au fost depistate cazuri de COVID-19. Aceștia fac parte din personalul angajat, iar navele sunt ancorate în prezent în Fort Lauderdale, SUA, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Demersurile întreprinse de MAE pentru repatrierea românilor blocați din cauza pandemiei de COVID-19

Ministerul Afacerilor Externe anunță, joi, revenirea în țară a 156 de cetățeni români dinItalia. Repatrierea acestora vine în continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19.