MAE: 130 de cetățeni români, blocați pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite, au fost repatriați

Publicat: 26 05. 2020, 14:26

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat marți că 130 de cetățeni români care au fost blocați pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite din cauza măsurilor de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19 au fost repatriați.

Aducerea acestora în țară s-a realizat ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne.

Printre cetățenii români repatriați sunt persoane care nu mai aveau mijloace pentru a-și prelungi șederea pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite (inclusiv cetățeni români care și-au pierdut locul de muncă), precum și un caz medical urgent, anunță MAE, prin intermediul unui comunicat de presă.

Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială, operată de o companie privată, pe ruta Dubai-București.

Demersurile de repatriere au permis, de asemenea, revenirea în țara de reședință pentru un cetățean indian, rezident în România, precum și pentru alți 4 cetățeni străini, respectiv brazilian, tunisian, egiptean și ucrainean, membri de familie ai cetățenilor români. Cu aceeași cursă aeriană a fost facilitată repatrierea și pentru 32 cetățeni ai Republicii Moldova și a unui cetățean kazah, membru de familie, care și-au continuat deplasarea către destinație.

277 de români care se aflau în Franța și Marea Britanie au fost repatriați

Anunțul are loc în contetul în care Ministerul de Externe a anunțat revenirea în țară a 277 de români care se aflau în Franța și Marea Britanie și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian, adoptate în contextul pandemiei de coronavirus.

Ministerul de Externe a anunțat revenirea în țară a 277 de români care se aflau în Franța, respectiv Marea Britanie și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian, adoptate în contextul pandemiei de coronavirus.

Întoarcerea lor în România a fost facilitată de MAE, cu sprijinul Ministerului Transporturilor și al Ministerului de Interne. Sute de români au fost repatriați în ultimele zile.

Repatrierea cetățenilor români din Spania

Totodată, 162 de cetățeni români care se aflau în Spania au fost repatriați, cu o cursă TAROM, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

În acest grup de 162 de persoane repatriate din Spania, se află și două cazuri medicale, dar și cetățenii români cărora le era imposibil să își prelungească șederea în Spania.

În acest grup de 162 de persoane repatriate din Spania, se află și două cazuri medicale, dar și cetățenii români cărora le era imposibil să își prelungească șederea în Spania.