Președintele Emmanuel Macron a exclus varianta unui Frexit, mai ales că Marea Britanie a ales această metodă și s-a dovedit că are probleme. Declarația a fost făcută într-o conferință comună cu președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
În contextul în care Macron susține înăsprirea condițiilor de acces a muncitorilor detașați în Franța, acesta a fost întrebat dacă ia în calcul ieșirea din Uniunea Europeană, în cazul în care nu va reuși modificarea directivei.
Liderul francez a exclus prosibilitatea unui Frexit, dar a avertizat că dacă nu vor fi schimbate anumite practici, atunci se va produce o explozie a Uniunii Europene.
”Ei bine, unii au încercat aceasta metodă și se pare că au avut probleme. Niciodata nu am abordat subiectele europene astfel. Ce doriți pentru România? Vă doriți ca salariile din România să rămână la o treime din cele din Franța sau o Românie în care tranziţia să se facă natural, care să se integreze pe deplin. Înțeleg de la președintele dumneavoastră că doriți o Românie mai integrată.
Pentru România, situația din prezent nu este ideală, este o situație în care țările profită de diferențele salariale. Țările care susțin status-quo-ul susțin, de fapt, de această situație, care nu este benefică pentru România.
Europa a fost extinsă, dar cu situații foarte diferite în interiorul său. Însă, totuși, cu un proces de convergență și acesta este scopul fondurilor structurale: țările care au costuri salariale mai slabe, o fiscalitate diferită sunt ajutate pentru a se dezvolta și a veni către centrul Europei.
De câțiva ani, anumiți politicieni, și nu este cazul președintelui dumneavoastră, anumite medii de afaceri fac fix invers:profită de fondurile structurale, dar dezvoltă un dumping social și fiscal, continuă să scadă taxele pentru companii, să mențină costurile foarte scăzute pentru a atrage companii și profită de acest sistem, dar fără spiritul de convergență.
Un astfel de sistem va exploda. Nu va avea loc un Frexit, ci o distrugere a Uniunii Europene pentru că nicio țară dezvoltată și cu costuri ridicate salariale nu poate accepta ca sistemul să continue astfel și o parte din Brexit se datorează tocmai funcționarii pieței unice și detașării lucrătorilor.
Ați văzut ce spun ei: nu mai vrem oameni din est la noi în țară și să ne ia locurile de muncă. Trebuie să privim lucrurile în față, sistemul actual este dăunator atât pentru România, cât și pentru Europa.
Ceea ce facem este să oprim un abuz care nu este bun pentru nimeni. Această luptă pentru reforma detașării lucrătorilor este pentru mine o primă etapă a reformei Europei, pentru convergență”, a explicat Emmanuel Macron.