Mărturii cutremurătoare! Spovedania femeilor condamnate pentru uciderea soților: „Am iertat, am divorțat, m-am întors înapoi, că e tată la copii, dar n-a dus la bine”

25% dintre condamnate de la Rusca (R.Moldova) își ispășesc pedeapsa pentru omorul soților. Femeile suferă din cauza violenței în familie, rabdă și la un moment dat își pierd controlul.

Jurnaliștii de la Ziarul de Gardă au discutat cu trei femei care au avut o soartă cumplită și acum sunt pedepsite și izolate prin lege, pentru faptul că nu au mai putut să facă fața greutăților și nu au rezistat.

Crimele au fost comise în zile de sărbătoare, când soții acestor femei, după ce consumaseră alcool în exces, le-au agresat, de altfel, ca de fiecare dată, pe parcursul anilor de viață în doi. Astăzi, toate trei ispășesc pedepse aspre cu închisoarea – de la 10 la 12 ani.

„Am fost fugărită, am fost bătută”

Mariana Sârbu este condamnată la 12 ani de închisoare. Ea își amintește cu regret de acea zi:

„A fost într-o zi de duminică, am fost chemați eu și soțul la soacra, am mers pe la amiază, am stat la masă, am servit, soțul a servit mai mult. Spre seară am venit acasă. Cât am stat la soacră, noi nu ne-am sfădit… De obicei, el era foarte agresiv. Foarte greu am trăit în cei 18 ani. Am fost fugărită, am fost bătută”.

Mariana Olari, condamnată la 10 ani de închisoare, povestește cu voce stinsă despre cele întâmplate în ajun de Revelion, în anul 2019:

„Pe la vreo 7, s-a auzit copilul plângând în casă, eu repede am fugit să văd de ce plânge. El mi-a spus că s-a lovit la mână de garderobă. În acest moment, nu-mi amintesc să-l fi înfipt eu cu cuțitul, nu-mi amintesc să fi avut cuțitul în mână. Peste câteva minute, m-am dus să văd ce face soțul. El era întins în pat, cu ochii deschiși. L-am strigat pe nume. Nici o reacție… Am pus mâna pe telefon și am sunat la 112. Am spus că soțul e mort”.

Elena Robu-Grosu, condamnată la 10 ani de închisoare, spune că s-a căsătorit din dragoste, la vârsta de doar 15 ani. După căsătorie, au plecat în Rusia la muncă, încercând să-și ajute astfel tatăl bolnav de cancer. Nu a reușit să-l ajute, iar drumurile sale s-au sfârșit atunci când au apărut copiii:  „După nașterea celui de-al doilea copil, soțul a devenit violent și necruțător”. Fiecare sărbătoare era transformată într-un „câmp de luptă”. La fel a fost și ziua fatală, care a schimbat viața ei și a copiilor săi.

Omoruri spontane, neplanificate

Fiecare dintre cele trei omoruri au fost spontane, neplanificate, având loc după despărțiri, divorțuri, dar mai ales după apeluri repetate la poliție, apeluri după care nu a urmat nimic bun în viața și în relația lor.

Mariana Sârbu spune că, în anii săi de căsnicie, au fost nopți în care s-a ascuns în cimitirul de lângă casă, rămânând printre morminte până dimineață. S-a adresat la poliție de multe ori, dar fără rost:

„De multe ori când fugeam, stăteam în cimitir până pe la 2-3 de noapte. Mama mea trăia mai la vale de mine, îmi zicea: ‘Nu te du în cimitir, vino la mine’, dar nu mă duceam, pentru că el venea și făcea scandal. Nu voiam și pe mama să o obijduiască și răbdam. Câteodată, stăteam până adormea, pe urmă intram în casă. Mi-a fost foarte greu, dar am răbdat.

Mulți îmi ziceau: ‘Mariana, leapădă-l, du-te peste hotare’, dar băiatul nu am putut să-l lepăd, știind pe ce mâini rămâne. N-am putut. Pentru copil mai mult am răbdat”.

„Cel mai des mă lovea când mămica nu era acasă”

Mariana Olari are o față chinuită și o privire speriată. Detenția nu poate șterge de pe chipurile victimelor violenței chinurile suportate în viață:

„El deseori mă bătea. Eu fugeam de fiecare dată. Am anunțat poliția în 2018, când am fost bătută de el, am fost cu mâna frântă. M-a lovit și m-am pălit cu mâna de garderobă.

Atunci au spus că o să-i dea vreo 3 ani de închisoare, eu l-am iertat, deoarece avem doi copii și vrem să-i creștem cu mamă și cu tată. În 2011, după al doilea copil, băieții începeau să meargă deja, el a început cu o palmă, cuvinte urâte, noi am trăit la mămica mea 5 ani.

Mama mai vedea când el mă lovea, îi spunea că nu se poate… Cel mai des mă lovea când mămica nu era acasă… Mă întrebau de ce ești vânătă la ochi, la picior. Le spuneam că m-am lovit, îl ascundeam tot timpul, nu le spuneam niciodată părinților ce se întâmplă și am ajuns aici”.

Minciuna polițiștilor

Elena Robu-Grosu, fiind bătută, ajungea la spital, dar apela și la poliție. De mai multe ori s-a convins că polițiștii îl ajutau pe soțul său să scape de răspundere, iar alteori, după divorț, „se angajau” să-i aducă victima, atunci când ea nu accepta să mai comunice cu el. În astfel de cazuri, era bătută cel mai violent:

„Primul an după ce am divorțat, încă nu primisem divorțul, a venit un polițist de sector, era în ajun de ziua mea, a intrat în casă, mi-a spus să dau pașaportul, mi-a zis că sunt dată în căutare. Cum pot să fiu în căutare, dacă lucram în oraș? Mi-a zis că trebuie să merg cu el la oficiu. Am mers, dacă trebuie – trebuie. Era vreo ora 6.00. Când am urcat în mașină cu polițistul, în spate era soțul meu.

M-a luat acasă și am fost foarte tare bătută. De multe ori, după ce mă bătea, dacă aveam vânătăi, mă trimitea la mama mea, până se lecuiau vânătăile. E foarte greu, foarte dureros să răscolesc totul”.

Clipe de disperare

Pentru că, ani în șir, nimeni nu le-a făcut dreptate, lăsându-le să doarmă prin cimitire, să se ascundă prin râpi sau, de frica morții, să fugă de acasă cât le țineau picioarele, într-o clipă de disperare, au lovit ele, apărându-se.

„Niciodată să nu rabde. A fost prima palmă, va urma și a doua. Da, se spune că trebuie să ierți, dar iertarea nu duce la nimic. Eu am iertat, am divorțat, m-am întors înapoi, că e tată la copii, dar n-a dus la bine. Copiii acum, atâția ani cât sunt aici, au stat nu cu străinii, cu rudele, dar nu-i mama și nu-i tata.

Cred că ar fi bine să fie mama cu copiii, să nu rabde toate loviturile, toate înjosirile din partea soțului, să aibă curaj și putere de a spune STOP ori să apeleze la cineva de încredere. Eu nu știam, dar acum știu multe, că am citit mult, știu unde ți se pot deschide ușile”, spune Elena Robu-Grosu, citată de zdg.