Armata SUA a sărbătorit pentru prima dată luna mândriei de a fi gay la Pentagon, marți, oficialitățile aplaudând serviciile militare pentru adaptarea la legea care permite homosexualilor să facă parte din armată admițând deschis preferințele lor sexuale.
“Chiar și acum trei ani, ar fi fost greu pentru mulți dintre noi, inclusiv pentru mine, să credem că în anul 2012 un bărbat sau o femeie din forțele armate și-ar putea admite deschis orientarea sexuală,” a spus prestigiosul avocat al Pentagonului, Jeh Johnson, citat de Reuters, în cadrul festivităților. El a adăugat că armata a acceptat schimbarea mai bine decât se așteptau ei.
Pe de altă parte, unele persoane prezente la eveniment au remarcat lipsa ofițerilor din vârful ierarhiei diferitelor servicii militare, lucru descris de un ofițer prezent drept “un fel de protest în tăcere”.
Serbări asemănătoare se țin și la alte agenții guvernamentale. La CIA, de exemplu, ele se organizează deja de 12 ani.
Legea “Nu întreba, nu spune” a fost abrogată în septembrie 2011. Prin aceasta, homosexualii aveau dreptul de a servi în armata SUA doar cu condiția de a nu își divulga orientarea sexuală.