Luminița Odobescu (MAE): Întreprindem eforturi diplomatice la cel mai înalt nivel, în coordonare strânsă cu partenerii europeni și americani, pentru solicitarea eliberării tuturor ostaticilor (VIDEO)

Publicat: 10 11. 2023, 16:15
Actualizat: 10 11. 2023, 16:34
captură video B1 TV

România întreprinde eforturi diplomatice la cel mai înalt nivel, în coordonare strânsă cu partenerii europeni și americani, pentru solicitarea eliberării tuturor ostaticilor, inclusiv a celor șase care au și cetățenie română, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, vineri, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.

Luminița Odobescu (MAE), pe B1 TV, despre ostaticii români ai Hamas

Întrebată ce ne poate spune despre ce spune despre cei șase ostatici care au și cetățenie română, șefa diplomației române a afirmat: „Doresc să reamintesc și cu aceast prilej că România a condamnat în termenii cei mai fermi posibili atacul terorist al Hamas și a susținut dreptul Israelului de a se apăra, în linie cu dreptul internațional și dreptul umanitar internațional”.

„În ceea ce privește ostaticii, autoritățile române au fost foarte ferme și am cerut eliberarea tuturor ostaticilor, fără precondiții, inclusiv a celor șase cetățeni care au și cetățenie română. Este de datoria noastră comună să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a proteja viețile nevinovate și întreprindem eforturi diplomatice la cel mai înalt nivel, în coordonare strânsă cu partenerii europeni, cu partenerii americani, pentru solicitarea eliberării tuturor ostaticilor”, a adăugat ministrul Luminița Odobescu.