Lumea muzicii ZGUDUITĂ de un nou DECES: Vestea a căzut ca un trăsnet. Milioane de fani, în lacrimi (FOTO)

Publicat: 08 09. 2019, 13:38

Încă o veste tristă pentrulumea muzicii. Cântăreţul spaniol Camilo Sesto a murit sâmbătă noapte la 72 de ani, transmite Agerpres.

„Vă anunţăm cu regret decesul marelui nostru prieten Camilo Sesto. Să se odihnească în pace”, se arată în anunţ. Muzicianul a murit la Spitalul Universitar din Madrid în urma unor complicaţii renale, scrieAgerpres.

Camilo Blanes Cortés, pe numele său real, s-a născut în localitatea spaniolă Alcoy, la 16 septembrie 1946.

Muzician şi compozitor, el a făcut studii de belle arte şi şi-a început cariera muzicală ca membru al formaţiei ‘Los Dayson’ când era adolescent. La 18 ani a venit la Madrid unde a dezvoltat o carieră muzicală care a culminat cu vânzarea a milioane de discuri în Spania şi în America Latină.

Primul său album ‘Algo de mi’ a fost înregistrat în 1971 iar doi ani mai târziu el a reprezentat Spania la festivalul internaţional OTI, cu cântecul ‘Algo más’, o piesă care a avut un mare succes de vânzări în America Latină.

Camilo Sesto a fost o legendă pe ambele maluri ale Atlanticului, fiind primul cântăreţ spaniol care a obţinut discul de platină şi ale cărui melodii au încântat mai multe generaţii. Timp de mai mulţi ani el a locuit în localitatea californiană Santa Monica, iar în 1981 în Beverly Hills.

El a fost vedeta la Madrid a operei rock ‘Jesucristo Superstar’, alături de cântăreaţa dominicană A?ngela Carrasco, în rolul Mariei Magdalena, în primul mare musical reprezentat în Spania şi care a fost primit cu elogii de critica de specialitate.