Lumea arabă boicotează produsele occidentale, din cauza susținerii primite de Israel din partea lor: „Aţi ucis un palestinian astăzi?”

Publicat: 07 11. 2023, 12:55
Actualizat: 07 11. 2023, 13:20

O mişcare de boicotare a produselor occidentale a câştigat progresiv teren în lumea arabă de când a început războiul între Israel şi gruparea islamistă Hamas, notează luni France Presse într-un reportaj. Sprijinul Occidentului faţă de ofensiva armatei israeliene în Fâşia Gaza a demonstrat că principiile în materie de „drepturi ale omului nu se aplică tuturor” şi „a consolidat mişcarea de boicot în Kuwait”, spune un activist local, Mishari Al-Ibrahim.

Peste tot în țările arabe sunt liste cu numele mărcilor acuzate că susţin Israelul în războiul cu Hamas

De pildă, pe marginea unei autostrăzi din Kuwait, mari panouri pe care altfel ar trebui amplasate afişe publicitare arată imagini cu copii din Fâşia Gaza bandajaţi şi pătaţi de sânge. Un slogan-şoc se adresează pe acele panouri celor care încă nu s-au alăturat mişcării de boicot: „Aţi ucis un palestinian astăzi ?”.

„Am început să boicotăm toate produsele care susţin Israelul, în solidaritate cu palestinienii”, spune o adolescentă într-un mini-market din Bahrein, în timp ce-şi consultă tableta unde sunt listate mărcile acuzate că susţin Israelul în războiul cu Hamas. „Nu vrem ca banii noştri să contribuie la prelungirea luptelor”, explică ea.

Promovată de tineri familiarizaţi cu noile tehnologii, campania de boicot propune website-uri, extensii şi aplicaţii de mobil pentru identificarea produselor care să fie evitate. Pe navigatorul Google Chrome, extensia PalestinePact permite de asemenea eliminarea publicităţii pentru produsele aflate pe listă.

Consumatorii arabi boicotează mai ales produsele McDonald’s

Compania americană de fast-food McDonald a devenit ţinta predilectă a boicotului din lumea arabă, după ce franciza sa din Israel a anunţat luna trecută că va oferi mese gratuite armatei israeliene. Văzând apelurile de a-i fi boicotate produsele, McDonald’s Kuwait a promis că va oferi un ajutor de 160.000 de dolari pentru locuitorii din Fâşia Gaza, în timp ce proprietarii francizei din Qatar au promis un ajutor similar de 275.000 de dolari.

Reţeaua americană de restaurante Pura Vida Miami şi cea britanică de produse de patiserie Maitre Choux şi-au închis afacerile în Qatar după ce proprietarii acestor companii au exprimat poziţii pro-israeliene pe reţelele de socializare.

În Egipt, o veche marcă locală de băuturi răcoritoare, strivită de concurenţa străină, şi-a făcut o revenire în forţă în urma boicotului împotriva produselor occidentale.

Totuşi, acest boicot a căpătat în Egipt o asemenea amploare, încât riscă să dăuneze economiei, prin efectele sale asupra investiţiilor străine, avertizează Federaţia camerelor de comerţ egiptene, care a subliniat că şi companiile egiptene sunt afectate, respectiv cele care deţin licenţe sau sunt francize.

Într-un magazin alimentar din Amman, capitala Iordaniei, ţară unde mesajele pe reţelele de socializare îndeamnă consumatorii să nu „plătească pentru gloanţe”, un localnic, Abu Abdallah, examinează cu atenţie eticheta unei sticle de lapte. „Ah! E fabricat în Tunisia”, constată acest iordanian, un susţinător clar al boicotului împotriva produselor occidentale. „Măcar atât putem face pentru fraţii noştri din Gaza”, spune el.