Luiz Inacio Lula da Silva, noul președinte al Braziliei, a emis un decret care anulează privatizarea mai multor mari companii de stat, inclusiv a gigantului petrolier Petrobras, proces demarat de predecesorul său, Jair Bolsonaro, anunță TeleTrader.
Ordinul publicat luni în Gazeta Oficială stipulează că planurile de privatizare a acestor companii vor fi retrase pentru „a asigura o analiză riguroasă a impacturilor privatizărilor asupra serviciilor publice și piețelor”.
În același timp, Lula le-a ordonat miniștrilor săi să revoce orice acțiuni care includ aceste companii de stat în programe privind parteneriate de investiții sau planuri naționale de privatizare.
Măsurile vin după ce Lula a fost învestit oficial duminică în funcția de președinte al Braziliei după ce acesta a câștigat la limită alegerile prezidențiale organizate la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut.
Lula a afirmat că băncile de stat și marile companii petroliere precum Petrobras vor juca un „rol cheie” în noul ciclu economic al Braziliei. Prețul acțiunilor Petrobras a scăzut cu 6,5% luni după anunțarea deciziei. În cele 12 luni ale anului trecut el scăzuse cu 14%, potrivit Interfax.